CZ

Salariul minim 2017: Majorare cu 200 de lei pe brut, de la 1 februarie, potrivit sefului PSD. Cat vor plati patronii si cat vor primi angajatii

Imagine principala
Salariul minim 2017: Majorare cu 200 de lei pe brut, de la 1 februarie, potrivit sefului PSD. Cat vor plati patronii si cat vor primi angajatii
​Salariul minim brut pe economie ar urma sa fie majorat, de viitorul Guvern, cu 200 de lei, incepand cu 1 februarie 2017, a anuntat presedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea.

"Salariul minim va fi marit la 1.450 de lei, dar de la 1 februarie 2017", a spus Dragnea, vineri, intr-o conferinta de presa.

Astfel, salariul minim brut urmeaza sa creasca de la 1.250 de lei la 1.450 de lei, adica un plus de 16% fata de nivelul actual.

La un salariu minim brut pe economie de 1.450 de lei, patronul ar urma sa suporte, cu tot cu contributiile sociale de pe partea angajatorului, 1.783 de lei (fata de 1.538 de lei in prezent), iar salariatul ar urma sa primeasca o leafa neta de 1.065 de lei (fata de 925 de lei in prezent), luand in calcul actualul nivel al contributiilor.

Dragnea a facut declaratia dupa ce presedintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Sorin Grindeanu drept candidat pentru functia de prim-ministru.

Grindeanu, care fusese propus de alianta majoritara in Parlament, PSD-ALDE, pentru functia de prim-ministru, urmeaza sa fie supus votului Legislativului, alaturi de viitorul sau Cabinet, pentru a fi investit in functie pana pe 4 ianuarie 2017.

Intre timp, Guvernul Ciolos, inca in functie, a decis joi sa lase o majoare a salariului minim pe economie in seama viitorului Executiv rezultat din alegerile legislative din 11 decembrie.

Sindicalistii au cerut majorarea salariului minim brut pe economie la 1.450 de lei, insa reprezentanti ai patronilor s-au opus unei astfel de cresteri, fara un studiu de impact, avertizand ca ar putea afecta puternic intreprinderile mici si mijlocii private.

La randul sau, un studiu realizat de Institutul National de Cercetare Stiintifica in domeniul Muncii si Protectiei Sociale (INCSMPS) la initiativa Ministerului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice (MMFPSPV) a aratat ca majorarea salariului minim ar urma sa duca la scaderea competitivitatii firmelor private din Romania, cu efecte negative in primul rand asupra asa-numitelor intreprinderi vulnerabile.

In schimb, din majorarea salariului minim brut bugetul de stat va avea mai mult de castigat, in conditiile in care cei mai multi angajati cu remuneratia minima sunt in mediul privat, iar de pe urma acestora statul va putea incasa impozit pe venit si contributii sociale la salariul minim marit. In 2015, circa 1,1 milioane de salariati erau incadrati cu salariul minim in mediul privat si doar aproximativ 40.000 la stat.

In plus, si amenzile de circulatie ar urma sa
creasca, in conditiile in care un punct amenda este egal cu 10% din
salariul minim brut pe economie.

Aceasta ar urma sa fie a doua majorare a salariului minim pe economie in mai putin de 12 luni. In mai 2016 salariul minim brut a crescut cu 19%, de la 1.050 de lei la 1.250 de lei.
Parallax

Vizualizari
12281
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu
poza de profil
Dragut Dragnea Scade nu-stiu-cate taxe non fiscale de doi bani dar creste masiv impozitele pentru firme.
poza de profil
popor orb. pentru 100 de lei in plus firma da in plus statului roman 250 de lei. e o modalitate de a stoarce bani in plus de la privati. evaziunea fiscala va creste.
poza de profil
dracnea gunoiul asta va face numai rele si va da vina pe opozitie soros si pe mama mare , cat de curand incepe.
poza de profil
asta-i nimic vrau sa fiu milionar, cum eram in 2007 !!!
poza de profil
sal min ma doare in cot de patronii astia, asi face schimb cu ei, sa traiasca si ei cu sal min si eu sa ma vaiet de taxe si impozite mari din viloaca si mertzan fiind in concediu in Malta
poza de profil
oai, fa-te ""patron"" ce te opreste ?

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri