Raluca Abrihan

DOCUMENTE: Ai restaurant bar sau pensiune? Iata cum vei plati impozit forfetar din 2017. Noul impozit extins si pentru microintreprinderi

Imagine principala
DOCUMENTE: Ai restaurant bar sau pensiune? Iata cum vei plati impozit forfetar din 2017. Noul impozit extins si pentru microintreprinderi
Proprietarii de restaurante, baruri, pensiuni, hoteluri, dar si tabere sau campinguri vor plati din 2017 un impozit forfetar,
de doua ori pe an, potrivit unui proiect de lege care a fost aprobat in
Parlament si asteapta promulgarea presedintelui.

Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii afirma ca intreprinzatorii vor
plati impozit forfetar indiferent de cifra de afaceri; ceea ce ar insemna, potrivit CNIMPPR, ca si
firmele care acum sunt declarate microintreprinderi vor trebui sa
achite impozitul, incepand cu 2017, dupa noua metoda de calcul.


Legea impozitului forfetar se numeste oficial ”Legea privind impozitul specific unor activitati”, a fost adoptata pe 28 iunie 2016 si mai are de parcurs trei etape:
  • etapa in care pot fi depuse contestatii cu privire la constitutionalitate legii
  • promulgarea de catre presedinte
  • publicarea in Monitorul Oficial
Legea privind impozitul forfetar are ca termen de intrare in vigoare 1 ianuarie 2017.
In 90 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial, trebuie elaborate
normele metodologice care vor fi aprobate printr-un ordin comun al
ministrului finantelor publice si al ministrului economiei, comertului
si relatiilor cu mediul de afaceri.

Formulele de calcul ale impozitului forfetar sunt publicate in 3 anexe ale legii si, in cazul barurilor si restaurantelor, de pilda, tin cont de factori precum:
  • rangul localitatii
  • suprafata de desfasurare a activitatii
  • sezonalitate

Descarca documentul cu modalitatea oficiala de calcul a impozitului specific

Coduri CAEN pentru impozitul forfetar - Lista:
  • 5510 – „Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare”,
  • 5520 – „Facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată”,
  • 5530 – „Parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere”,
  • 5590 – „Alte servicii de cazare”,
  • 5610 – „Restaurante”,
  • 5621 – „Activităţi de alimentaţie (catering) pentru evenimente”,
  • 5629 – „Alte servicii de alimentaţie n.c.a.”,
  • 5630 – „Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor”.
Proiectul prin care impozitul pe profit este inlocuit cu un impozit specific in industria turismului, la hoteluri si unitati de alimentatie publica a fost depus la Parlament in 2015.

Initiatorul proiectului, deputatul PSD Mircea Dobre, a spus, in plen, ca
acesta a fost cerut de toti operatorii de turism, potrivit Agerpres.

Exemple de calcul, potrivit initiatorului legii

"O sa va dau cateva exemple cu privire la acest impozit:
  • un restaurant de 100 de metri patrati din zona B a municipiului Bucuresti ar avea de platit 15.120 de lei pe an. Acest impozit se calculeaza pe baza unei formule care are mai multe variabile printre care sezonalitate, spatiu tehnic, gradul de ocupare, gradul de incadrare a unitatii in localitatea respectiva;
  • un bar sau o cafenea de 70 de metri patrati din zona A a Bucurestiului ar plati impozit de 8.060 de lei pe an,
  • un hotel de 3 stele cu 100 de locuri de cazare din zona A a municipiului Brasov ar avea de platit 24.400 de lei pe an
  • unei pensiuni de trei margarete si 50 de locuri de cazare din zona A a statiunii Predeal i-ar reveni un impozit de 4.400 de lei pe an", a aratat Mircea Dobre, citat de Agerpres.
Deputatul PSD a mentionat ca aceste calcule au fost facute in baza suprafetei utile de servire, impreuna cu Institutul National de Cercetare si Dezvoltare in Turism, cu Autoritatea Nationala de Turism, cu Ministerul Finantelor, cu Federatia patronala din turism si cu agentiile nationale din turism.

Potrivit unui comunicat transmis de Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii, proiectul de lege a fost
aprobat de Camera Deputatilor cu amendamente, fata de varianta din
Senat, printre care CNIPMMR mentioneaza:
  • extinderea impozitului specific si pentru micro-intreprinderi;
  • eliminarea conditiei de realizare a unei cifre anuale neta, in echivalent lei, de pana la  5 milioane euro
  • ponderea totala a veniturilor de peste 70%,
  • conditia de numar mediu anual de salariati mai mic sau egal cu 250
Florin Jianu, presedinte CNIPMMR sustine ca "legea a fost ceruta de intreg spectrul industriei de turism din Romania pentru a simplifica modalitatea de raportare, conformare voluntara, respectiv controlul din partea autoritatilor publice. In egala masura, trebuie sa fim foarte atenti ca implementarea acestei masuri sa fie una simpla si sa se asigure ca intreprinderile mici si mijlocii nu sunt dezavantajate in raport cu marii operatori din turism."

Descarca Legea impozitului forfetar pentru restaurante, baruri, pensiuni, hoteluri - Varianta pentru promulgare
Parallax

Vizualizari
2506
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri