Raluca Abrihan

Turbine eoliene pentru consumatorii casnici, produse in Romania. Cum s-a dezvoltat o afacere locala, cu bani de la norvegieni

Imagine principala
Turbine eoliene pentru consumatorii casnici, produse in Romania. Cum s-a dezvoltat o afacere locala, cu bani de la norvegieni
​O firma locala a lansat in acest an pe piata primele turbine eoliene verticale realizate la noi in tara, un proiect in care a investit peste 274.000 de euro, o parte din bani provenind din fonduri oferite de Guvernul Norvegian. Cu toate ca legislatia si conditiile pietei locale au fost mai degraba o piedica decat un sprijin, fondatorii proiectului mizeaza pe faptul ca tot mai multi consumatori casnici sunt dispusi sa investeasca in independenta energetica. La ce costuri se ridica un astfel de sistem.

Dragos Preda a intrat in afaceri cu peste 6 ani in urma. Are o companie producatoare de standuri si diferite materiale metalice, iar, recent, a obtinut o finantare de 200.000 de euro de la Guvernul Norvegiei, prin Innovation Norway, mecanismul norvegian de finantare a inovatiei, pentru un proiect de cercetare dedicat energiei nepoluante.

Rolix Impex Series Srl, compania fondata de inginerul Dragos Preda si-a propus sa proiecteze un nou tip de turbina eoliana verticala, adaptata condtitiilor climatice din Romania, care sa poata fi instalata atat in mediul rural cat si in mediul urban si care sa fie dedicata in special consumatorilor casnici. La noi in tara viteza vantului este sub 7 m/s pentru 60% din teritoriu, inclusiv zona Bucurestiului, cu alte cuvinte nu avem conditii de vant puternic.

“Ideea a pornit atat dintr-o nevoie personala, am vrut sa fiu independent si apoi am vazut ca nu produce nimeni pe piata asa ceva. Am mai mai incercat si alte variante de a produce energie neconventionala, cu panouri colectoare, dar din pacate costul de productie era cu 20% mai mare decat ce puteam aduce pe piata din China si atunci am renuntat la proiect. Am incercat alte variante si ne-am oprit la aceste turbine”, explica inginerul.

Prin acest proiect Rolix incearca sa produca intern toate componentele necesare realizarii turbinelor, lucru ce nu a fost posibil in totalitate pana acum. “Noi facem din ea (n.red. din turbina) aproape tot, mai putin parte de conversie a energiei, care este invertorul, pe care nu am putut sa il realizam. Am incercat, este foarte complicat si ar trebui sa investim foarte mult in cercetare. Am reusit sa realizam un model la un cost mult mai mare fata de cele pe care le achizitionam”, explica Preda.

Turbinele realizate de firma locala au o putere instalata intre 3 si 12 kilowati si pornesc la o viteza a vantului de 2,5 m/s (viteza nominala – 3-5 m/s, viteza maxima – 45 m/s). Costul final al unei astfel de turbine este de circa 1.000 de euro per kilowat, dar la care se mai adauga consturile atorizatiei de constructie si ce ale echipamentelor de stocare a energiei (baterii) – drept urmare,  pretul unei turbine cu o putere 5kw este de circa 10.000 de euro. Acesta este varianta de turbina pe care firma o recomanda pentru pentru o casa normala, cu doi adulti si doi copii.

Investitia la aceasta turbina se amortizeaza in circa 8 ani. La varianta cu baterii, la varianta de varsat in retea s-ar amortiza mult mai repede, dar la noi acest sistem nu poate fi instalat pentru ca este ilegal ca persoanele fizice sa vanda curent electric, adica n-au voie sa fie legate in retea”, explica producatorul.

Sistemul este conectat prin internet la un server si monitorizeaza permament productia de energie iar in cazul in care constata ca tensiunea scade sub un anumit prag decide sa treaca pe baterii sau daca acestea s-au descarcat sa treaca pe sistemul national de electricitate.

Proiectul realizat de Rolix a primit finantarea in 2014, dar, anul trecut, a inceput fabricarea propriu-zisa a acestor turbine. “Cel mai mult a durat realizarea generatorului, care este produs de noi si in contiunare lucram sa la o varianta imbunatatita a acestuia”, spune Dragos Preda.

De la lansarea lor pe piata, adica in ultimele sase luni, au vandut 3 astfel de turbine, pentru locuinte din Busteni, Buzau si Calarasi.

Aceste turbine nu se vor vinde bine atata vreme cat nu va exista un ajutor de stat. Momentan, Ministerul Mediului ofera ajutoare prin proiectul “Casa Verde” doar pentru cei care isi instaleaza panouri solare si pompe de caldura”, sustine inginerul.

In prezent, firma se afla in discutii cu alte companii din Belgia, Bulgaria si Republica Moldova, potentiali distribuitori pentru pietele respective.

De asemenea, lucreaza la un nou proiect care sa integreze si o pompa de caldura si panouri solare, care impreuna sa ofere o autonomie completa unei locuinte – caldura, energie electrica, apa calda. Acest sistem va costa circa 15.000 de euro.

Reprezentantul companiei mai declara ca, in prezent, pe piata locala mai sunt si alti producatoi de turbine eoliane, dar nu de acest model. “Turbinele clasice prind viteze mult mai mari, dar din punct de vedere energetic exista o curba, peste un anumit prag ele sunt mai eficiente decat acestea, dar acelea produc zgomot, pe cand acestea sunt foarte silentioase, sistemul ocupa mai putin spatiu, se poate monta atat la sol cat si pe cladiri. Astfel ca, desi celelalte sunt mai eficiente, turbinele verticale sunt atat pentru mediul urban sau rural, pentru consumatorii casnici, nu sunt de productie foarte mare”, spune Dragos Preda.

Rolix Impex a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 1,45 de milioane de lei si are un numar mediu de 21 de salariati, iar principalul obiect de activitatea la companiei este fabricarea de articole din metal.

Din 2013 pana in 2016, 50 de firme si organizatii non-guvernamentale romanesti au primit fonduri norvegiene in valoare totala de 26 de milioane de euro, pentru afaceri si proiecte inovatoare, a informat Ambasada Norvegiei.

In cadrul proiectelor, finantarea norvegiana a fost de 40-60%, restul fiind asigurat de beneficiari.

Parallax

Vizualizari
13552
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu
poza de profil
Poti fi cu adevarat independent energetic in Romania? Tehnic stiu ca se poate prin diverse sisteme ca cel de mai sus, solar, hidraulic, etc., dar intrebarea este daca birocratic poti sa scapi de contractele cu snapanii astia de furnizori de energie electrica?
poza de profil
Aproape ... De contractele de curent si apa poti sa scapi - n-are nimeni cum sa te oblige sa semnezi un contract de furnizare pentru o marfa pe care n-o vrei. Da' nu poti scapa de apa pluviala - aia e taxa perceputa de primarie pentru canalizare, nu e contract de furnizare de utilitati, si de plouat pe casa iti ploua si daca nu ai contract cu furnizorul de apa.Si in fapt insa, daca vrei sa fii 100% independent, trebuie sa te muti pe alta planeta. Gazele de esapament de la vecin iti imput si tie aerul, chiar daca vecinul sta la cinci kilometri de tine, si tu stai in padure, mai ales daca vecinii sunt cateva miliarde, imprastiati pe tot globul, multi dintre ei (mai ales in SUA) folosind masini care ard combustibil de zici ca-i pe gratis.
poza de profil
se poate ... dar e rentabil? Nu te obliga nimeni sa ai contracte cu Electrica .... dar daca te deconectezi si vei fi off-grid ...nu amortizezi sistemul nici in 20 de ani.

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri