A.M.

Tarile europene cu cei mai multi bani pentru startupuri

Imagine principala
​INVESTITII IN CRESTERE: Tarile europene cu cei mai multi bani pentru startupuri

2,6 miliarde euro este suma la care s-au ridicat investitiile in startupuri europene doar in primele doua luni ale anului 2016, spre deosebire de aceeasi perioada din 2015, cand cifra era de 1,99 miliarde euro. Interesul asupra companiilor din tehnologie la inceput de drum se vede si in numarul de companii finantate, 527 in ianuarie-februarie 2016, fata de 207 in primele doua luni din 2015, reprezentand mai bine de o treime din numarul total de investitii facute in tot anul trecut.


Potrivit Tech.eu, cele mai multe investitii, 153, se incadreaza in marja 1-5 milioane euro, triplu fata de aceeasi perioada din 2015, urmate de cele mici, de pana in 500.000 euro – 100, spre deosebire de ianuarie-februarie 2015, cand au fost doar 28. Totodata, s-au inregistrat si 32 investitii cu sume mai mari de 20 milioane euro.


In ceea ce priveste tarile in care s-a investit cel mai mult, din punct de vedere al numarului de companii finantate, in fruntea clasamentului este Franta, cu 97 de contracte semnate, urmata de Marea Britanie (86), Germania (69), Suedia (60) si Israel (46).


Cand vine vorba insa de volumul investitiilor, startupurile din Marea Britanie au atras 869 milioane euro, adica o treime din bani, inregistrand o crestere de 108% de la an la an. Clasamentul e completat de Israel, unde companiile au atras 587 milioane euro, Franta (370 milioane euro) si Germania (189 milioane, in scadere cu 75% fata de primele doua luni ale anului trecut). Cresterile masive se remarca mai ales in Elvetia (+587%, cu 175 milioane euro atrasi) si Danemarca (+1436%, cu un total de 40 milioane euro).


Companiile care au atras cei mai multi bani sunt Skyscanner (aproape 180 milioane euro) si Deezer (o suta de milioane euro).


Domeniile de interes pentru investitori, in functie de numarul investitiilor, sunt cele din zona de tehnologie pentru zona de finante (fintech), urmata de produse hardware, marketplace-uri si software pentru corporatii. Abia apoi urmeaza cele din e-commerce, sanatate si analiza datelor.


Nu la fel arata clasamentul cand vine vorba de suma primita. Desi pe locul 9 din 10 in functie de numarul investitiilor, companiile de securitate au atras volumele cele mai mari de investitii, totalizand 314 milioane euro. Opt companii – dintre care sase din Israel – au atras sume mai mari de zece milioane euro fiecare.


Aproximativ 260 milioane euro au intrat in conturile companiile de Fintech si peste 200 milioane euro in cele ale startupurilor din zona de sanatate si turism, insa trebuie  avut in vedere ca, in ultimul caz, majoritatea banilor, asa cum precizam mai sus, au fost atrasi de o singura companie britanica, Skyscanner.

Parallax

Vizualizari
21
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri