Răzvan Tătaru

X Pro, fostul TweetDeck, devine o funcție premium

Logo X pe telefon

Instrumentul de administrare de postări TweetDeck de pe platforma X, fostă Twitter, devine disponibil numai pentru abonații X Premium.

X, deținută de Elon Musk, a transformat TweetDeck , devenit între timp X Pro, într-o opțiune disponibilă pentru abonații serviciului Premium al platformei, conform TechCrunch.

Site-ul oficial al platformei redirecționează acum utilizatorii către o fereastră pop-up de abonare la fostul Twitter Blue, actualul X Premium, abonamentul cu plată care adaugă o „bifă albastră” de cont verificat.

Compania X a anunțat la începutul lunii iulie că intenționează să facă X Pro disponibil numai pentru abonații X Premium, dar opțiunea a fost implementată pe 15 august.

Măsura luată de compania lui Musk va afecta managerii de rețele sociale, jurnaliștii și utilizatorii avansați, mai arată sursa citată.

TweetDeck a fost o aplicație independentă de Twitter, care mai apoi a fost cumpărată și integrată în rețeaua socială. Aceasta ajuta utilizatorii să-și administreze unul sau mai multe conturi Twitter, să vadă mesaje, hashtag-uri și tendințe, și includea opțiunea de planificare de postări.

Parallax

Vizualizari
110
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri