Redacția StartupCafe.ro
O fabrică mare de reciclare a bateriilor este construită în Germania de Cylib, un startup care vrea să reducă deşeurile de la bateriile pentru vehicule electrice care au ajuns la sfârşitul duratei lor de viaţă, potrivit News.ro, care citează CNBC.
Startup-ul Cylib, susținut de producătorul de maşini sport de lux Porsche şi gigantul german Bosch, a început luni lucrările la noul şantier din oraşul Dormagen, din statul federal german Renania de Nord-Westfalia.
Peste 180 de milioane EUR vor fi investiţi în această unitate de reciclare, care se va întinde pe o suprafaţă de 236.000 metri pătraţi şi va produce baterii reciclate pentru industria vehiculelor electrice din Europa.
Cylib spune că fabrica sa va fi cea mai mare unitate de reciclare a bateriilor litiu-ion din Europa. Compania intenţionează să recicleze aproximativ 30.000 de tone de baterii aflate la sfârşitul duratei lor de viaţă, în fiecare an, aceasta urmând să fie mai mare decât cea mai mare fabrică actuală, Hydrovolt, un joint venture între producătorul suedez de baterii EV Northvolt şi compania Hydro, producătoare de aluminiu şi surse regenerabile, din Norvegia.
Hydrovolt are capacitatea de a recicla anual 12.000 de tone de baterii scoase din uz, conform site-ului Hydro.
Bateriile reciclate produse de noua unitate Cylib sunt de aşteptat să fie folosite de Porsche, care a investit în startup ca parte a unei runde de finanţare de 55 milioane EUR, a declarat pentru CNBC o sursă familiarizată cu problema.
Sursa, care a preferat să rămână anonimă, deoarece informaţia nu este încă publică, a adăugat că planurile sunt încă în faze incipiente şi nu au fost încă oficializate.
Întrebat despre implicarea Porsche în proiect, un purtător de cuvânt al Cylib a spus că investiţiile de la parteneri precum Porsche sunt „strategice”, adăugând că lucrează îndeaproape cu investitorii săi în ceea ce priveşte industrializarea proceselor şi parteneriatele comerciale.
Fondată în 2022 de antreprenoarea germană Lilian Schwich, soţul ei Gideon Schwich şi Paul Sabarny, Cylib foloseşte tehnici de recuperare pe bază de apă a litiului şi a grafitului, pentru a reutiliza materialele din bateriile care au ajuns la sfârşitul duratei de viaţă.
La începutul acestui an, firma a strâns 55 de milioane EUR din finanţare de la investitori, inclusiv firma de capital de risc axată pe climă World Fund, Porsche Ventures, Bosch şi DeepTech & Climate Fonds.