Adi Iacob

Review: Epson Ecotank M2170, imprimanta pentru mici afaceri

Thumbnail

 

Atunci când te pregătești să deschizi o afacere toată lumea te va sfătui să-ți alegi un contabil de încredere, să cauți angajați cu experiență, să folosești aplicații de management ca să-ți ușurezi treaba sau să nu întârzii cu plata taxelor, însă majoritatea uită un detaliu de care vei avea nevoie încă din prima zi - o imprimantă. Am testat o multifuncţională din gama Epson Ecotank - modelul M2170 - și am vrut să vedem cât de ușor e de folosit, conectat și ce precizie are imprimanta pe care Epson o recomandă antreprenorilor și afacerilor mici și mijlocii.

Epson Ecotank Monocrom M2170 e o imprimantă inkjet monocrom, cu scanner, wi-fi și funcții precum AirPrint (de la Apple) sau Google Cloud Print, care te ajută să imprimi la calitate maximă fără a fi nevoie să descarci, să instalezi drivere sau să fii la birou.

Thumbnail

Cerneala

La fel ca majoritatea modelelor EcoTank de la Epson, acestă imprimantă te ajută să reduci costurile. Cel puțin dacă vorbim despre consumabile, dar consumă și mai puțin curent (12 W).

În loc de cartuşe, acestă imprimantă vine cu un rezervor mare pe care îl poți umple cu cerneală din recipientele incluse. Imprimanta vine la pachet cu cerneală ce ține aproape 3 ani și printează până la 11.000 de pagini – 20 pe minut. Acest lucru face ca modelul Monocrom M2170 să fie o alegere bună pentru birourile mici (sau pentru acasă) care trebuie să imprime sau să copieze câteva sute de pagini în fiecare lună, fără să-și facă griji cu privire la prețul consumabilelor.

În caseta pentru hartie încap 251 de coli care pot fi folosite atât pentru printare, cât și pentru copiere. Pe lângă imprimare, Epson M2170 poate fi folosit si ca scanner, iar fișierele pot fi descărcate și prin cablu, dar și wireless.

La noua generaţie de multifuncţionale EcoTank, rezervorul este poziţionat în partea din faţă a imprimantei. Acest design este compact, oferă acces simplu în momentul realimentării şi o vizualizare practică a nivelurilor de cerneală. Multifuncţionalul este echipat cu un sistem de realimentare cu cerneală conceput pentru a minimiza riscul de scurgere şi murdărire.

Thumbnail

 Conectivitate

Epson Ecotank Monocrom M2170 poate fi conectată la mai multe tipuri de dispozitive (laptop, PC, smartphone) în același timp. Noi am conectat-o simultan la două laptopuri, un PC și un telefon și imprimanta a funcționat fără probleme.

E și destul de inteligentă încât să nu amestece ordinea de imprimare. Mai exact, atunci când am apăsat butonul "Print" de pe laptopul meu, iar un coleg de pe PC-ul lui, imprimanta a făcut automat o ordine și a început să printeze documentele colegului după ce a terminat cu ale mele.

Deși nu pare o funcție importantă, te poate scăpa de situațiile în care vrei să printezi un manual/contract cu multe pagini, iar foile unui coleg se strecoară printre ale tale și vei mai pierde ceva timp cu verificarea lor.

Ca s-o folosești de pe telefon ai nevoie de aplicația Epson iPrint (disponibilă atât pe iOS, cât și pe Android). Din aplicație poți face diferite setări, precum tipul de hârtie pe care imprimi, layout-ul, calitatea sau poți alege să imprimi față-verso. De asemenea, tot din aplicație poți așeza în pagina și mări/micșora ceea ce dorești să imprimi.

Thumbnail

Pe lângă asta, poți printa cu Epson Ecotank Monocrom M2170 prin Google Cloud Print (sau AirPrint de la Apple). După ce îți adaugi imprimanta în contul Google vei putea trimite comenzi imprimantei de oriunde ai fi. Totodată, poți să oferi acces și altor angajați la această funcție direct din contul Google.

Thumbnail
Thumbnail

Test de precizie

Pentru că cel mai probabil vei fi nevoit să printezi coduri de bare, coduri QR sau texte cu fontul mic, am testat precizia imprimantei Epson Ecotank Monocrom M2170 cu ajutorul unui cod QR - cu laturile de aproximativ 1,5 cm.

Thumbnail

Inițial, am scanat codul QR cu o aplicație pentru a vedea site-ul către care face trimitere. Ulterior, am făcut o copie pliantului pe care era codul QR și am verificat din nou link-ul pe care ne trimite, cu ajutorul aplicației. Și a funcționat.

Totuși, pentru că nu eram 100% convinși, am decis să facem o copie copiei pe care apoi am testat-o cu ajutorul aceleași aplicații. Și de această dată a funcționat.

Thumbnail

Preț

Până la introducerea gamei EcoTank și a altor imprimante cu astfel de rezervoare, prețul de peste 1000 de lei ar fi fost catalogat ca fiind piperat pentru o astfel de imprimantă compactă. 

Totuși, după cum am menționat anterior, Epson Ecotank Monocrom M2170 vine încă de la început cu suficientă cerneală pentru a printa până la 11.000 de pagini – ceea ce înseamnă că economisești timp şi bani, deoarece nu schimbi frecvent cartuşele.

De asemenea, spre deosebire de majoritatea producătorilor, capetele de printare de la Epson sunt permanente. Astfel, nu va fi necesar să cheltui bani cu înlocuirea capului de printare şi nici să te ocupi de montarea lui.

Prețul imprimantei variază între 1080 și 1200 de lei, în funcție de vânzător, iar un recipient EcoTank negru costă în jur de 60-70 de lei.

De asemenea, cei care cumpără o imprimantă Epson până pe 31 octombrie (de aici), pot primi înapoi 180 de lei - pentru modelul M2170 (detalii aici).

Specificații tehnice

Imprimantă

  • Tehnologie printare - Inkjet
  • Mod printare - Monocrom
  • Funcții principale - Printare,  scanare, copiere
  • Conectivitate - USB,  Wi-Fi, Rețea
  • Format general imprimanta - A4
  • Capacitate hârtie intrare (coli) - 251
  • Putere consumata - 12 W
  • Interfata - USB
  • Format fișier - BMP, JPEG, PICT, TIFF, PDF, PNG
  • Timp de raspuns printare - 6 secunde
  • Sistem de operare compatibil - Windows 10, Windows 8.1,  Windows 8, Windows 7, Mac OS X 10.6.8 or later, Windows Server 2012 (64bit), Windows Vista, Windows Server 2012 R2, Windows XP SP3, Windows server 2016, Windows Server 2003 R2 x64, Windows Server 2008 (32/64 biti), Windows XP Professional x64 Edition SP2
  • Rezolutie printare (DPI) - 1200 x 2400
  • Tip display - LCD LED (3.7 cm)
  • Aplicații printare cloud & mobile - Epson Connect (iPrint),  Google Cloud Print, Apple AirPrint

Scanner

  • Rezolutie scanare (DPI) - 1200 x 2400
  • Rezolutie optica (ADF-DPI) - 1200 x 2400

Galerie foto

Thumbnail
Thumbnail

 

Thumbnail
Thumbnail
Thumbnail

 

Nota redacției: articol susținut de Epson

Parallax

Vizualizari
4031
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri