Claudiu Zamfir
Ministerul Digitalizării (MCID) recomandă cetățenilor României să „adopte o poziție prudentă și diligentă cu privire la utilizarea aplicației TikTok, având în vedere riscurile de securitate cibernetică rezultate din utilizarea acesteia”.
„Nu se pune problema interzicerii utilizării aplicației TikTok de către cetățenii români pe dispozitive personale, dar atragem atenția că utilizarea ei poate conduce la accesul aplicației la datele personale ale utilizatorului, la conturarea unui profil al acestuia și la accesul la dispozitivele terților cu care utilizatorul aplicației interacționează în mediul cibernetic” - a precizat ministerul, într-un comunicat.
Statul face aceste recomandări privind aplicația chinzească TikTok după o ședință a Consiliului Operativ de Securitate Cibernetică, „organ consultativ aflat în coordonarea strategică a CSAT”.
La ședință, ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja, a prezentat un raport tehnic privind riscurile de securitate cibernetică asociate instalării și utilizării aplicației TikTok, din care au rezultat următoarele elemente:
Raportul tehnic a fost elaborat de Centrul Național Cyberint al Serviciului Român de Informații, pe baza datelor și informațiilor rezultate din testarea aplicației Tiktok.
Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a susținut în cadrul Consiliului Operativ de Securitate Cibernetică că există riscuri de securitate cibernetică aferente instalării și utilizării aplicației TikTok pe dispozitivele de serviciu din cadrul autorităților și instituțiilor publice și, în plus, că se impune o campanie de informare și conștientizare pentru cetățenii României care utilizează aplicația.
În cadrul COSC s-a decis ca fiecare autoritate publică membră COSC, conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 58/2023 privind securitatea şi apărarea cibernetică a României, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, să facă o analiză proprie a riscurilor, vulnerabilităților și amenințărilor de securitate cibernetică asociate instalării și utilizării aplicației TikTok. Termenul pentru finalizarea analizei este de o săptămână.
Până la finalizarea analizei și adoptarea unor acte administrative, COSC a recomandat Directoratului Național de Securitate Cibernetică să emită, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. a) și al art. 24 alin. (1), (2) lit. i) și j) și alin. (3) lit. d) și e) din Legea nr. 58/2023 și al art. 5 lit. b), pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă nr. 104/2021 privind înfiinţarea Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică, o recomandare către autoritățile și instituțiile publice centrale și locale pentru dezinstalarea și interzicerea pe dispozitivele de serviciu a aplicației TikTok.