Ovidiu D. Popica

Noul mini-computer Raspberry Pi 4 e la vânzare. 2 ieșiri video 4K, procesor nou, memorie mai multă

Thumbnail

Raspberry Pi 4, noul model al popularei plăci de dezvoltare creată de Raspberry Pi Foundation este oficial la vânzare. Versiunea nouă aduce un procesor mai puternic, până la 4Gb de memorie, două ieșiri pentru monitoare 4K o versiune nouă de Bluetooth și un conector USB tip C.

”Viteza și performanța noului Raspberry Pi 4 este un pas înainte față de modelele anterioare. Pentru prima dată, am construit o experiență desktop completă. Indiferent dacă editați documente, navigați pe Internet cu o grămadă de tab-uri deschise, manipulați foi de calcul sau redactați o prezentare, veți avea parte de o experiență plăcută și foarte ușor de recunoscut - dar pe un dispozitiv mai mic, mai eficient energetic și la costuri mai convenabile”, se arată pe pagina de prezentare a noii versiuni.

Comparația este, evident, cu versiunea anterioară, Raspberry Pi 3B+, lansată în 2018, cea mai avansată la acel moment.

În afară de un procesor mai puternic Raspberry Pi 4 vine cu câteva noutăți interesante:

  • utilizatorii pot alege trei variante de echipare cu memorie 1, 2 și 4Gb de RAM, LPDDR4-2400 SDRAM (spre deosebire de LPDDR2 la Raspberry Pi model 3B+, la care capacitatea memoriei era într-o singură versiune de 1Gb)

  • se pot conecta simultan 2 monitoare cu rezoluție până la 4K. Aici, producătorul a trecut de la clasicul conector HDMI (în format mare), la două conectoare micro HDMI

  • interfața Ethernet este Gigabit real, spre deosebire de versiunea precedentă la care interfața de rețea se baza pe un bridge USB2.0 hub - Ethernet (LAN7515 de la Microchip) cu transferul limitat la 300Mbps

  • Bluetooth 5.0 (4.2 Raspberry Pi model 3B+)

  • Raspberry 4 are tot 4 porturi USB, dar două dintre acestea sunt USB 3.0

  • Un port USB tip C pentru alimentare la 5V DC (minim 3A)

Specificații Raspberry Pi 4

  • Procesor Broadcom 2711, 64-bit quad-core Cortex-A72 (ARM v8) 1.5Ghz
  • 1GB/2GB/4GB/8GB LPDDR4 RAM
  • Interfață rețea Ethernet Gigabit real (versiunea precedentă era prin USB 2.0)
  • 2 porturi USB 3.0 “Super-Speed”
  • 2 porturi USB 2.0 “High-Speed”
  • Conectivitate wireless dual 802.11b/g/n/ac (2.5 GHz & 5GHz)
  • Conectivitate Bluetooth 5.0
  • 2 porturi micro-HDMI, rezoluție video până la 4K UHD video
  • Decodare video H.265 (4kp60) și H.264 (1080p60)
  • Grafică OpenGL ES 1.1, 2.0, 3.0
  • Capacitate PoE (Power over Ethernet)
  • Alimentare 5V3A pe USB-C

Lista completă de specificații tehnice pentru Raspberry Pi 4

Raspberry Pi 4 a intrat deja în oferta unor distribuitori de plăci de dezvoltare și componente electronice precum Farnell sau Optimus Digital dar încă nu este pe stoc.

Odată cu placa de dezvoltare e pusă în vânzare și carcasa oficială Raspberry Pi 4 precum și alte accesorii (alimentatorul sau cardul micro SD cu sistemul de operare).

Totuși, spun creatorii, pot fi utilizate și carcasele oficiale mai vechi dacă utilizatorul îndepărtează latura în dreptul căreia sunt montate conectoarele USB tip C și cele două micro-HDMI.

 

Thumbnail

Raspberry Pi 4 preț

Prețul de bază pentru varianta echipată cu 1Gb de memorie este 35 de dolari și crește cu câte 10 dolari pentru fiecare variantă cu adaos de memorie.

Prima versiune a plăcii de dezvoltare Raspberry (modelul B) a fost lansată în 2012. Potrivit directorului executiv al Raspberry Pi Foundation, Philip Colligan, până în 2018 au fost vândute peste 23 de milioane de mini-computere, în toate versiunile.  

 

Parallax

Vizualizari
4313
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri