Răzvan Tătaru
Evenimentul de lansare al următoarelor telefoane Galaxy Z Flip și Z Fold ar putea avea loc în data de 10 iulie 2024, la Paris, înaintea Jocurilor Olimpice, potrivit The Verge, care citează publicația The Chosun Daily.
Următorul eveniment Galaxy Unpacked ar putea avea loc cu două săptămâni înainte de începerea Jocurilor Olimpice de la Paris, eveniment pentru care gigantul tech sud-coreean este partener.
Evenimentele Samsung din vară au devenit, încă din 2020, prilejul de a prezenta noile generații de telefoane Z Flip și Z Fold, potrivit sursei citate. Anul acesta, gigantul tehnologic va prezenta telefoanele Galaxy Z Flip6 și Z Fold6.
În plus, va fi lansat primul inel inteligent Samsung, Galaxy Ring, despre care am mai scris pe site, când a fost prezentat la evenimentul MWC 2024. Inelul va putea măsura activitatea fizică, somnul și pulsul într-un nou sistem metric, numit „My Vitality Score”.
Se așteaptă ca Samsung să lanseze următoarea generație de ceasuri inteligente Galaxy Watch 7, care va avea un procesor nou, mai eficient energetic și a treia generație de căști wireless, Galaxy Buds 3, cu un design nou.