Raluca Abrihan

Papa Francisc avertizează Silicon Valley: Inteligenţa artificială ar putea face mult rău

Thumbnail

Papa Francisc avertizează marile companii din Silicon Valley că trebuie să se asigure că noile tehnologii, precum inteligența artificială, nu duc la o nouă „formă de barbarie” în care legea celor mai puternici este mai presus de binele comun, scrie Reuters.

Papa Francisc a participat la o conferinţă în Vatincan la care au fost invitaţi reprezantanţi ai mai multor companii mari din tehnologie, precum Facebook, Mozilla sau Western Digital, dar şi laureaţi ai premiilor Nobel, autorităţi, antreprenori şi invesitori.

„Evoluţiile remarcabile din domeniul tehnologiei, în special cele care se ocupă de inteligența artificială, au un impact semnificativ în toate domeniile activității umane. De aceea, acum mai mult ca niciodată este nevoie de discuții deschise și concrete pe această temă sunt necesare mai mult decât oricând ”, le-a spus Francisc participanților. El susţine că tehnologia trebuie să ţină cont de principii etice şi morale şi avertizează asupra pericolului folosirii inteligenţei artificiale pentru a răspândi informaţii false, tendenţioase, cu scopul de a manipula milioane de oameni şi care pot pune în pericol instituţiile care menite să garanteze convieţuirea paşnică a cetăţenilor.

„Dacă așa-numitul progres tehnologic al omenirii ar deveni un dușman al binelui comun, acest lucru ar duce la o regresie nefericită la o formă de barbarie dictată de legea celor mai puternici”, a spus papa Francisc.

Parallax

Vizualizari
1370
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri