Redacția StartupCafe.ro
Compania lui Mark Zuckerberg intenţionează să lanseze cea mai nouă versiune a modelului său de inteligenţă artificială Llama 3 în iulie, a relatat The Information, citată de Reuters, potrivit News.ro.
Cercetătorii Meta încearcă ”să relaxeze” modelul, astfel încât să poată oferi cel puţin context unei cerințe pe care o consideră controversată.
Llama 2 al companiei lui Zuckerberg, care alimentează „roboţii” conversaționali de pe platformele sale de socializare, refuză să răspundă la întrebări mai puţin controversate, cum ar fi cum să faci o glumă unui prieten, cum să câştigi un război sau să ucizi un motor de maşină, conform testelor publicaţiei.
Llama 3, totuşi, ar fi capabil să înţeleagă întrebări precum ”cum să omorâţi motorul unui vehicul”, ceea ce înseamnă cum să-l opriţi, mai degrabă decât să-i curmi viaţa, potrivit articolului, care a citat mai multe surse.
De asemenea, Meta intenţionează să numească pe cineva intern în săptămânile următoare care să supravegheze antrenamentul privind tonul şi siguranţa, ca parte a eforturilor sale de a face răspunsurile modelului mai nuanţate, potrivit raportului.