Claudiu Zamfir

Google Ads, Facebook Ads sau LinkedIn? Avantaje pentru promovarea micilor afaceri

Thumbnail

Cele mai folosite platforme folosite de firmele românești pentru a se promova online sunt Facebook și Google, dar sunt utilizate intens și servicii ca LinkedIn, Instagram sau Waze. O agenție de marketing online a analizat care sunt principalele avantaje oferite de aceste platforme.

Agenția românească Optimized a focăut o comparația între platformele disponibile în România din perspectiva de PPC (pay per click) marketing, cu accent pe diferențe și tipul de utilizatori ai acestor platforme.

Google Ads - avantaje și tipuri de reclame disponibile

Google Ads oferă servicii diferite de PPC față de platformele de social media, în special datorită algoritmului diferit de livrare a reclamelor. Decizia de cumpărare sau de acțiune a utilizatorului există deja, iar dacă nu este bine definită, este întărită prin reclame plasate într-un mod natural, în procesul de research al utilizatorului. Locațiile de afișare sunt mai multe și mai bine definite în propria rețea: YouTube, Gmail, Search, Maps, Play Store etc.

Formatele de reclame disponibile în Google Ads sunt grupate pe obiective:

  • Sales;
  • Leads;
  • Website Traffic;
  • Product and Brand Consideration;
  • Brand Awareness and Reach;
  • App installs;
  • Local store visits and promotions.

Apoi, pentru acestea se pot folosi diferite tipuri de campanii cu formatele aferente:

  • Search;
  • Display;
  • Shopping;
  • Video;
  • Smart;
  • Discovery;
  • App;
  • Local.

Avantajul utilizării platformei este potențialul de reach al utilizatorilor. În România, motorul de căutare are o cotă de piață de 97,7%. De asemenea, 81,6% din utilizatorii de telefoane inteligente folosesc unul cu Android.

Totodată, spre deosebire de platformele social media, setarea audiențelor în Google Ads este mai amănunțită și conține informații mai relevante despre obiceiurile utilizatorului.

Platforma Google Ads poate fi folosită, la potențialul maxim, pentru orice tip de strategie. În general, prezența pe motorul de căutare Google (SEO) este un beneficiu imens pentru brand, din considerente de brand awareness, dar și de conversii.

Facebook Ads - avantaje și tipuri de reclame disponibile

Facebook este cea mai populară platformă de social media din lume. În 2020, a ajuns la o cotă de piață de 72% la nivel mondial, iar în România e la 95,21%. Este în strânsă competiție cu Google, dar când vine vorba de New Brand Discovery, rația este de 36% pentru Google și 27% pentru social media, conform raportului Data reportal. Astfel, cel puțin în România, Google aduce o mai mare încredere pentru utilizatori când vor să descopere branduri noi din piață sau să se intereseze despre brandurile respective (59% Google vs. 37% social media).

În cazul tipurilor de reclame, acestea sunt structurate în funcție de obiective: Awareness - unde se pot face reclame pentru Brand Awareness și Reach; Consideration - unde se pot face reclame de tip Traffic, Engagement, App Installs, Video Views, Lead generation și Messages; Conversion - unde se pot implementa reclame cu scop de conversii, vânzări din catalogul de produse sau redirecționare către magazin fizic.

Ca avantaje, acestea sunt fundamentate pe următoarele idei:

  • crearea unei comunități în jurul brandului companiei;
  • propagarea eficientă a brandului și a reclamelor la cât mai mulți utilizatori, cu un target personalizat (interese, comportament online, vârstă, locație, statut social și economic etc.);
  • flexibilitatea creării unei audiențe asemănătoare (Lookalike) clienților deja existenți bazate pe diferite acțiuni pe care acei clienți le-au întreprins în raport cu compania sau business-ul respectiv (Achiziție, Vizualizare produse, Remarketing, evenimente specifice luate în site etc.);
  • propagarea brandului și a produselor companiei cu orientare către client, cu scopul de a-l informa, de a crea interes și, în final, decizie de cumpărare;
  • mai multe posibilități de formate de reclamă față de platforme asemănătoare.

Recomandarea Optimized pentru promovarea pe Facebook e crearea unei identități în paralel cu promovarea serviciilor, într-o formă simplă și eficientă, bazată pe demograficele relevante. Campaniile vor trebui să fie bine structurate în funcție de scop și interesele utilizatorilor, având în vedere vizibilitatea mare a competiției.  

Pentru a avea mai mult succes, reclamele pe Facebook vor trebui „susținute” și pe alte platforme precum Google, Instagram, TikTok etc. Trebuie ținut cont, în special, că decizia de cumpărare a utilizatorului este mult mai mică față de celelalte platforme. Platforma are ca prim scop informarea utilizatorilor asupra evenimentelor și subiectelor de care sunt interesați, evenimente sociale și informații din cercul de cunoștințe. Astfel, succesul constă în integrarea non-invazivă a reclamelor printre acel flux de informații.

Instagram Ads - avantaje și tipuri de reclame disponibile

Instagram este a doua mare rețea social media deținută de Facebook. În România, Instagram avea, în decembrie 2020, peste 5 milioane de utilizatori. Ponderea majoră e în demograficul tânăr, vârste între 18 și 24 de ani, apoi cei cu vârste între 25 - 34 ani. Tool-uri ca IGTV sau Reels au menirea să mențină această audiență pe platformă, în defavoarea altei platforme relativ noi în România - TikTok. Spre deosebire de Facebook, Instagram plusează foarte mult pe impactul audio-vizual al conținutului și mai puțin pe date sau text. Astfel, formatele de reclamă se bazează pe același lucru.

Avantajul rulării reclamelor pe Instagram este că, deși asemănător cu Facebook, formatul este livrat mai natural și pune mai mult accent pe reclamă în sine decât pe comportamentul utilizatorului după ce a interacționat cu o reclamă. Tipurile de formate pentru reclama platită pe Instagram sunt: Single Image; Video; Carousel; Stories Carousel; Slideshow; Stories Image; Stories Video.

Folosește același sistem de măsurare a performanței ca Facebook, dar cu mai puțini metrici indicativi. Totodată, asemănător Facebook, reclamele plătite pe Instagram au rolul de a influența decizia de cumpărare sau de acțiune a utilizatorului, spre deosebire de reclamele pe Google, unde utilizatorul are deja o decizie formată. Ca urmare, Instagram este cel mai bine folosit pentru showcase de produse și brand awareness, construind în același timp o comunitate în jurul brandului, care este mai stabilă din punct de vedere al fidelizării față de Facebook. Conținutul și calitatea reclamelor reprezintă cheia pe această platformă.

Waze Ads - avantaje și tipuri de reclame disponibile

Aplicația de hărți Waze este alternativa la Google Maps și este controlată în prezent tot de Google, dar care are și o componentă socială pentru interacțiunea între șoferi.
Implementarea reclamelor tip PPC în aplicație este relativ nouă, în comparație cu celelalte platforme de PPC. Fiind o aplicație de navigare, campaniile se construiesc în jurul locațiilor fizice.

Astfel, sunt patru tipuri de formate care pot fi folosite în Waze:

  • Branded pins - un billboard digital care le arată utilizatorilor locația fizică a brandului, pe ruta lor;
  • Promoted search - locațiile brandului sunt afișate când utilizatorii caută puncte de interes sau cuvinte care au legătură cu nișa brandului;
  • Zero Speed takeovers - pancarte digitale care sunt afișate când utilizatorii aplicației staționează mai mult de patru secunde și poate fi folosită pentru brand awareness fără a o lega de o locație fizică;
  • Nearby arrow - o săgeată care indică prezența locației brandului în apropiere când utilizatorul deschide pentru prima oară aplicația.

Avantajul utilizării platformei în scopuri PPC este că afișează și dirijează intenția utilizatorului către o locație fizică a businessului. Aceste reclame pot fi personalizate prin banner și text, cu câteva opțiuni de butoane call-to-action. Reclamele se integrează ușor și non-invaziv în interfață. Astfel, reclamele PPC pe Waze sunt foarte utile când există locația fizică a business-ului, dar poate fi folosit și pentru brand awareness prin formatul de reclamă Zero Speed takeover.

LinkedIn Ads - avantaje și tipuri de reclame disponibile

LinkedIn e un portal social media de nișă, controlat în prezent de Microsoft. Arhitectura platformei se aseamănă cu cea a Facebook, în care utilizatorul își poate crea un profil, poate avea acces la un feed de informații și în care își poate crea o rețea de followers sau cunoștințe.

Serviciile PPC oferite de LinkedIn se integrează în mod natural în feed-ul utilizatorilor, astfel încât să nu distragă foarte mult de la scopul inițial al companiei: de a centraliza și căuta informații legate de colaborări, angajări sau servicii ale companiilor.

Formatele de reclamă PPC care pot fi folosite pe LinkedIn sunt:

  • Sponsored Content - postare sau update sponsorizat cu posibilitatea targetării de interese și audiențe clare;
  • Sponsored Messaging - un mesaj sponsorizat, personalizat, care are ca scop interacțiunea directă cu audiență;
  • Text Ads - format mic de reclamă, în lateralul feed-ului, la care se poate adăuga și o imagine 50x50 pixeli;
  • Dynamic Ads - reclame livrate dinamic bazate pe interesele utilizatorilor și datele de profil ale acestuia.

Avantajul utilizării reclamelor PPC pe LinkedIn este că acestea pot ajunge direct către companii sau utilizatori cu interese și intenții de achiziție bine definite. Desigur, nișa businessului care rulează aceste tipuri de reclame este bine să fie apropiată de fluxul general al audienței țintă. Campaniile  pe LinkedIn au cel mai mare impact și performanță când sunt folosite de business-uri care oferă prestări de servicii sau doresc să creeze un brand awareness de tip networking.

Avantaje comparative de la o platformă la alta

În timp ce Instagram, LinkedIn sau Waze oferă cadrul de promovare pentru scenarii clare, Facebook și Google sunt soluțiile care permit utilizarea pentru cât mai multe nevoi de publicitate plătită.

Optimized notează că, din punctul de vedere al vizibilității brandului, combinația Facebook Ads - Google Ads sporește și întărește vizibilitatea și încrederea în brand. Totodată, realizarea unei strategii de PPC în paralel poate aduce mult mai multe date despre potențialii clienți și despre clienții deja existenți care pot fi retargetați dintr-o sursă în alta.

Nu în ultimul rând, variantele de targetare a intereselor pe Facebook aduc o bază brută de clienți către brand, în timp ce targetarea pe Google poate întări și direcționa acea bază de clienți care își manifestă dorința de acțiune (cumpărare) și interesele către un anume tip de produs sau serviciu.

Optimized este agenție din România specializată în campanii PPC (Google Ads, Facebook Ads, Instagram Ads, YouTube Ads, Bing Ads etc) pentru e-commerce. Portofoliul agenției cuprinde magazine online și companii pentru care gestionează campanii de marketing și cărora le oferă consultanță cu ajutorul unei echipe formate din specialiști PPC și traineri certificați Google.

Agenția este fondată de Mădălina Stănescu, consultant în Digital Marketing, cu o experiență de peste 12 ani în domeniu și antreprenor e-commerce.

Parallax

Vizualizari
825
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri