Powered By
Claudiu Zamfir

Fitbit a lansat brățara Luxe, la pretul de 749 de lei

Thumbnail

Compania americană Fitbit, prezentă în România cu un centru de cercetare-dezvoltare IT cu sute de angajați, a lansat o nouă brățară inteligentă, Luxe, de monitorizare a condiției fizice, „proiectată pentru evaluarea completă a stării de sănătate”.

Dispozitivul Luxe este disponibil la pre-comandă începând de marți, pe site-ul oficial Fitbit.com, disponibil și în România, cu livrare începând din această primăvară, a precizat compania, într-un comunicat transmis StartupCafe.ro.

Luxe va fi disponibil la prețul de 749 lei, încluzând și 6 luni de acces gratuit la serviciul Fitbit Premium, ce ar fi valorat 295 lei.

Cu aproape 1 milion de membri abonați, după cele 6 luni de gratuitate oferite la achiziția unui Fitbit Luxe, serviciile Premium vor fi disponibile la 8.99 euro/lună sau 79.99 euro/an. Opțiunile Premium sunt accesibile în 18 limbi, din peste 40 de țări. Gama de accesorii  și culori ale brățării Luxe variază de la 149 lei până la 449 lei euro.

Ediția specială gorjana pentru Fitbit Luxe este disponibilă pentru pre-comandă la prețul de 199.95 euro, cu disponibilitate din luna iunie.   

„Fitbit Luxe este un tracker elegant și inovator de monitorizare a condiției fizice, proiectat pentru evaluarea completă a stării de sănătate. Fitbit Luxe oferă sprijinul și motivația de care avem nevoie pentru a ne menține sănătoși prin funcții complexe, printre acestea numărându-se funcția de gestionare a nivelului de stres, monitorizarea automată a activității fizice, cât și analiza somnului” - mai spune compania.

Funcții Fitbit Luxe:

  • „Luxe oferă acces la informații vitale despre starea de sănătate prin funcția Metrici de sănătate - interfață de înregistrare a parametrilor fizici monitorizați de aplicația Fitbit.
  • Tracker-ul ajută utilizatorii să identifice rapid și ușor modificări ale stării de sănătate a organismului, precum creșterea nivelului de stres, oboseală accentuată sau alți indicatori ce pot semnala anumite semne de boală.
  • La achiziționarea modelului Luxe se oferă și accesul gratuit la serviciul Fitbit Premium pentru o perioadă de 6 luni. Utilizatorii vor avea acces la experiența completă, cât și la o analiză amănunțită a informațiilor colectate”.

„Pe parcursul ultimului an am fost puși în situația de a ne gândi diferit la ce înseamnă cu adevărat starea de sănătate și de bine a organismului. Am început să monitorizăm posibilele simptome ale COVID-19 și să vedem ce înseamnă stresul și anxietatea în lumea de astăzi. Chiar dacă putem spune că vedem schimbări în bine, tot trebuie menționat că nu a fost niciodată mai important decât acum să ne gestionam în mod holistic sănătatea.

Tocmai de aceea ne-am dublat eforturile pentru a putea introduce instrumente și analize inovatoare care dau posibilitatea utilizatorilor noștri să ajungă la o stare psihică echilibrată și un stil de viață activ. Am reușit progrese tehnologice semnificative cu modelul Luxe. Astfel, am creat un dispozitiv de monitorizare discret, elegant și cu o estetică modernă în care se regăsesc toate aceste funcționalități de top, multe dintre acestea fiind disponibile până acum doar pe smartwatch-urile Fitbit. Ne dorim să oferim aceste beneficii cât mai multor oameni din întreaga lume”, a declarat James Park, cofondator Fitbit.

Fitbit în România

În ianuarie 2017, Fitbit a cumpărat startup-ul românesc de ceasuri inteligente Vector Watch, pentru care americanii au scos din buzunar 15 milioane de dolari.

Vector Watch a fost deschis în anul 2015, de antreprenorii români Andrei Pitiș, Dan Tudose, Octavian Pătrașcu și Rareș Florea. Treptat, pachetul majoritar de acțiuni al Vector a fost  preluat de Gecad Ventrures, fond de investitii controlat de omul de afaceri Radu Georgescu. Alți investitori în firmă au fost 3TS Catalyst România, Mihai Popescu, Bogdan Vlad, Radu Apostolescu (fondator al magazinului online eMag). În total, Vector atrăsese investiții totale de circa 12 milioane de dolari până în ianuarie 2017, când a fost achiziționat de Fitbit pentru 15 milioane de dolari.

Vector Watch era înregistrat la Londra, însă îl putem considera un startup românesc, mai ales pentru că fondatorii și investitorii principali erau români, iar centrul de dezvoltare funcționa tot în România.

Brandul Vector Watch și-a făcut loc pe piața ceasurilor mai ales odată cu cooptarea în echipă, ca director general (CEO), a lui Joe Santana, fost președinte și CEO al producătorului american de ceasuri Timex. În ianuarie 2017, când a fost preluat de Fitbit, Vector Watch avea 40 de angajati și se vindea pe 25 de piețe, printre care SUA, Marea Britanie, Thailanda, Singapore, Malaezia, Filipine.

În septembrie 2017, după preluarea Vector, compania americană a inaugurat la București un centru de cercetare, care a ajuns la peste 200 de angajați. La inaugurarea centrului de cercetare de la București, despre care Fitbit spunea că era cel mai mare de acest fel pe care îl deținea în afara SUA, au participat și fondatorii James Park (CEO) și Eric Friedman (CTO).

Când a cumpărat Vector Watch, Fitbit a preluat și echipa startup-ului românesc, precum și platforma de software, de care era de fapt interesată compania americană.

Conform datelor oficiale colectate de Termene.ro, în anul 2019, firma Fitbit Development SRL, din București, a avut un număr mediu de 230 de angajați. Subsidiara românească a Fitbit a realizat o cifră de afaceri de 18,8 milioane de euro și profit de peste 1 milion de euro.

La rândul său, Fitbit a fost cumpărată de Google pentru suma de 2,1 miliarde de dolari, tranzacție finalizată în ianuarie 2021.

Parallax

Vizualizari
282
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri