Redacția StartupCafe.ro

Facebook, Instagram și WhatsApp ar putea lansa facilități contra cost

Thumbnail

Facebook, Instagram şi WhatsApp vor lansa în următorii ani facilităţi pentru care utilizatorii vor trebui să plătească, cel mai probabil, un abonament lunar, transmite News.ro.

După ce a fost lovită serios de noul sistem de protejare a intimităţii implementat de Apple pe iPhone şi iPad, unde aplicaţiile nu mai pot urmări activitatea utilizatorilor fără acordul acestora, Meta pare să fie în căutarea unor soluţii alternative de monetizare.

Compania americană vrea să lanseze facilităţi contra cost în cadrul produselor sale, ceea ce înseamnă că, pe viitor, anumite funcţii din Facebook, Instagram şi WhatsApp vor fi disponibile doar celor care plătesc.

În acest sens, Meta anunţă că va înfiinţa o nouă divizie al cărei rol va fi chiar identificarea şi construirea în produsele companiei a unor funcţii pentru care utilizatorii să fie dispuşi să plătească.

New Monetization Experiences se va numi viitoarea divizie din cadrul Meta şi va fi condusă de Pratiti Raychoudhury, care era până acum şeful pe partea de cercetare al companiei americane.

Oficialii Meta spun că în următorii cinci ani am putea vedea o abordare diferită de cea de până acum, care va aduce pentru companie o diversificare a veniturilor.

În prezent, majoritatea covârşitoare a veniturilor Meta sunt generate de reclame.

Compania are şi câteva funcţii plătite (taxarea firmelor care vor să ia legătura cu clienţii pe WhatsApp, administratorii grupurilor de Facebook pot cere plata unui abonament pentru accesarea conţinutului exclusiv etc), însă, acestea nu sunt servicii prin care Meta să ceară bani direct de la cele peste două miliarde de utilizatori pe care-i are.

Parallax

Vizualizari
194
Conţinut
Parerea ta despre articol
1.586
Just for testing :

interaction: 0.75

popularity: 0.91

publishing: 3.1

expertise: 0.07

rating: 1.586

Articole publicate : 888
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri