Facebook ia măsuri anti-fake news: Compania va eticheta clar știrile false
Adi Iacob

Facebook ia măsuri anti-fake news: Compania va eticheta clar știrile false

Thumbnail

Social media, un instrument creat pentru a proteja libertatea de exprimare și democrația, a fost folosit din ce în ce mai mult în moduri mai puțin bune. Facebook nu mai este doar un spațiu virtual în care oamenii împărtășesc "la ce se gândesc", ci e și un spațiu în care oamenii își formează opiniile. Compania pare că începe să ia măsuri și a anunțat că va eticheta în mod clar știrile false și organizațiile de presă controlate de state. 

În luna următoare, conținutul publicat pe Facebook și Instagram, care a fost evaluat ca fiind fals sau parțial fals de către o terță parte — verificator de date (fact checking), va fi etichetat astfel încât "oamenii să poată decide ce să citească, în ce să aibă încredere și ce să distribuie" mai departe, potrivit unui comunicat de presă al rețelei de socializare.

Thumbnail

Potrivit reprezentanților companiei de social media, Facebook „a făcut investiții semnificative din 2016 pentru a identifica mai bine amenințările noi, pentru a elimina vulnerabilitățile și pentru a reduce răspândirea dezinformării și a conturilor false”.

Acest lucru vine după ce un studiu realizat de Oxford Internet Institute a constatat că din 2017, manipularea oamenilor cu ajutorul rețelelor de social media a ajuns la cote alarmante (numărul acestor cazuri s-a dublat în cel puțin 70 de țări cunoscute că folosesc propagandă online pentru a manipula opinia publică și, în unele cazuri, la scară globală), scrie The Next Web.

În ciuda faptului că există mai multe platforme de socializare ca niciodată, Facebook rămâne cea mai populară alegere pentru manipularea online — în 56 de țări au fost găsite campanii de propagandă.

De asemenea, compania a anunțat că va investi 2 milioane de dolari (în SUA) în proiecte de alfabetizare media pentru a ajuta oamenii să înțeleagă informațiile pe care le văd online. 
 

Vizualizari
811
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

Cookie Settings