Adi Iacob

Cum se fac jocurile video în România

Thumbnail

La nivel mondial, industria jocurilor video este mai mare ca industria de muzică şi de film la un loc, iar românii contribuie masiv la dezvoltarea acestei piețe, fie ca angajați ai celor mai mari studiori din lume care și-au deschis birouri în orașe precum București, Cluj sau Iași, fie din poziția de creatori de jocuri independeți. Am vizitat unul dintre cele mai mari studiouri de jocuri din București — Amber Studios, care a lucrat cu parteneri precum Disney și Epic Games — pentru a afla cu ce se ocupă un astfel de business, cum arată culisele gamingului și care sunt pașii pentru lansarea și îmbunătățirea unui joc. 

În ţara noastră, industria dezvoltatoare de jocuri video numără peste 6000 de angajați. De asemenea, industria de gaming din România a înregistrat o cifră de afaceri de 156 milioane de dolari în 2017, potrivit unui studiu realizat de Asociaţia Dezvoltatorilor de Jocuri din România (RGDA).

Printre companiile dezvoltatoare de jocuri prezente pe piața din România se numără Ubisoft, Electronic Arts, Gameloft, Amber Studio și King Games Studio, iar românii au lucrat la jocuri cunoscute la nivel global, precum FIFA, Need for Speed, Assassin’s Creed sau Watch Dogs.

"Industria de jocuri la nivel global este în plină ascensiune de câțiva ani. Este un studiu recent care a estimat întreaga industrie la aproximativ 150 de miliarde de dolari. Ca idee, asta înseamnă aproximativ de două ori mai mult decât industria de film boxoffice și industria de muzică la un loc. În felia asta foarte mare, piața de mobile ocupă aproximativ jumătate și restul este împărțit aproape egal între PC și console", explică Cătălin Butnariu, Head of Corporate Development la Amber Studio. 

Live operations

"Orice joc care este în piață are o bază de jucători activi care cer content. Și contentul este important pentru că este ceea ce vinde produsul respectiv. Oamenii se așteaptă ca orice joc să le ofere conținut de calitate cu o cadență destul de mare. 

În zona asta, noi ne ocupăm cu a actualiza și a face managementul jocurilor altor parteneri care sunt deja live, care vor să-și optimizeze rezultatele, sumele de bani pe care o scot din joc. Pe majoritatea îi servim cu content aproape la două săptămâni. 

Asta înseamnă campanii noi, eroi noi, misiuni noi și așa mai departe.

Cel mai nou joc pe care îl operează Amber Studio este Dungeon Boss. E un titlu destul de mare pe care îl operăm de aproape un an de zile", a afirmat Gabriel Stancu, Executive Producer la Amber Studio.

Comportamentul jucătorului

"Departamentul de Business Intelligence se ocupă cu îmbunătățirea performanței jocurilor. Noi observăm comportamentul jucătorilor, încercăm să-l înțelegem și pe baza acestora, să facem recomandări în așa fel încât jocurile să fie cât mai performante. Când vorbesc de performanță, mă uit la retenție, la monetizare, la partea socială a jocurilor. Nu facem altceva decât să ne asigurăm că și jucătorii au o experiență plăcută în joc, dar și noi beneficiem de pe urma acestora. 

Fiecare joc are în spate un sistem de tracking destul de detaliat. De la acesta noi primim date pe care le interpretăm, le analizăm și încercăm să facem îmbunătățiri pe baza acestora. Toate actualizările care se fac în joc se fac periodic, în funcție de îmbunătățirile pe care noi vrem să le aducem.

Ele sunt de mai multe feluri: unele sunt ca și răspuns la canalele de social media de unde primim cereri de la jucători și încercăm să le satisfacem, iar altele sunt făcute din punct de vedere al strategiei de update al jocului. Fiecare joc are o strategie pe termen mediu și lung, de îmbunătățiri continue. 

De exemplu, un lucru foarte important este rata de completare a tutorialului într-un joc. Dacă vedem că un joc are o retenție mai slabă pentru primele zile sau pentru completarea tutorialului, încercăm să îmbunătățim acest lucru ușurând primii pași din joc. Scădem dificultatea sau poate creștem numărul de premii pe care le dăm în primele sesiuni din joc, tocmai ca jucătorii să meargă mai departe și să avanseze în cadrul aplicației", explică Gabriela Gherman, Head of Business Intelligence la Amber Studio.

Marketing și distribuție

"În general, dacă ne referim la cum se distribuie și cum se marketează un joc, abordările sunt destul de standard. Sunt diferențe dacă vorbim de jocuri pe PC, console — deci jocurile pe formate mai clasice — versus jocuri pe dispozitive mobile, unde modelul de distribuție diferă puțin. 

Pentru jocurile clasice avem odată distribuția retail, unde îți trebuie parteneri de retail în toată lumea ca să distribui cutiile cu jocuri și magazinele digitale care devin din ce în ce mai populare și își cresc cota de piață de la an la an.

Pe partea de mobile, distribuția este strict digitală. Bineînțeles, App Store și Google Play au cea mai mare cotă de piață. 

Felul în care un joc mobile se publică este un pic diferit. În primul rând vorbim de o piață din start globală. Nu vorbim de distribuție în România sau distribuție într-o țară anume sau doar în Europa. Pe mobile și în general la jocuri, vorbim de o piață globală pentru că l-ai pus pe un magazin digital și este instant accesibil în toată lumea. 

Un publisher este acea entitate care este specializată pe distribuția jocurilor. Publisherul se ocupă de tot ce înseamnă prezența online și de marketingul jocului. 

Cum se face marketing pentru distribuție digitală? De cele mai multe ori sunt acele reclame pe care le vedem pe Facebook sau pe alte canale de social media, pe site-uri și așa mai departe. Este ceea ce se cheamă user aquisition și sunt niște metode foarte standard. 

Și pe partea de publishing este o cursă. Provocarea este să ajungi la cât mai mulți utilizatori folosind un cost cât mai mic pentru a promova jocul în fața unui utilizator. 

De ce ar alege un studio să colaboreze cu un publisher versus să-și distribuie singur jocul? Este un know-how destul de specific. Îți trebuie niște experiență ca să faci asta în mod eficient. Un publisher are de obicei această experiență și resursele financiare de a investi bani în marketing - care este esențial. 

Pentru un joc mobile free-to-play, investițiile de marketing pot fi oricât de la ordinul zecilor de mii de dolari, cu care începe o campanie de bază, până la milioane de dolari. Cunosc exemple de jocuri dezvoltate de studiori independente din România, care au lucrat cu publisheri externi și care au avut investiții în marketing de 1,5 -2 milioane de dolari", spune Cătălin Butnariu, Head of Corporate Development la Amber Studio. 

Testare

"Când vine vorba de testarea jocurilor, chiar dacă sună distractiv, nu este doar distracție — este și responsabilitate. Ceea ce folosești foarte mult în testare este atenția la detalii. De la o zi la alta se pot schimba proiectele, însă atenția e folosită tot timpul. 

De exemplu, primești o aplicație și sunt anumite reguli pe care trebuie să le respecte ca să fie conform celorlalte aplicații, iar dacă acestea nu îndeplinesc punctele din listă, atunci apare ceea ce numim noi eroare. 

În ziua de azi, dacă te autentifici în orice aplicație și bagi o parolă greșită, este neapărat nevoie să te anunțe «uite, s-a întâmplat acest lucru, cu roșu». Asta este deja un standard. Și aplicațiile pe care le dezvoltăm aici au nevoie de astfel de standarde", a afirmat Bianca Stoenescu, Quality Assurance Tester la Amber Studio. 

Echipa

"Recrutarea în gaming e o dublă provocare pentru că gaming-ul face parte din industria de IT&C. Dubla provocare vine în contextul în care pe de o parte vorbim de roluri care se ocupă foarte greu — sunt acei programatori greu de identificat și de atras. Pe de altă parte, vorbim de o nișă, încă nișă în România, și atunci ne referim la niște roluri pe care sistemul de învățământ, fie de stat, fie privat, nu pregătește profesioniști. Trebuie să găsim oameni care fie au experiență în alte organizații de gaming cum este a noastră, fie să luăm tineri pe care să-i educăm. 

Sunt roluri cheie pentru care poate muncim și 6 luni ca să aducem un nou coleg alături de noi sau sunt roluri de volum, pentru care trebuie să atragem în anumite luni și 20 de persoane — cum ar fi, de exemplu, rolul de game tester. 

Angajăm persoane începând cu vârsta de 16 ani. Asta și pentru că nu avem nevoie de acordul părinților", explică Ana Pohrib, HR Manager la Amber Studio. 

Cursuri și internship-uri pentru elevi și studenți

Studioul de jocuri din București a lansat în acest an Amber Academy, care este un proiect educațional prin care compania caută talentele din rândul tinerilor, încă de pe băncile școlii și oferă workshop-uri și internship-uri pentru cei care își doresc ca peste câțiva ani să lucreze în industria dezvoltatoare de jocuri video din România.

Tinerii pot accesa programele Amber Academy prin prisma parteneriatelor pe care academia le încheie cu instituții de învățământ din București.

Parallax

Vizualizari
5593
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri