Redacția StartupCafe.ro
Apple concediază aproximativ 100 oameni din divizia de servicii, cum ar fi Apple Books sau Apple News printre altele, potrivit News.ro.
Deşi s-a abţinut până acum de la disponibilizări, în contradicţie cu restul industriei de tehnologie din Statele Unite, Apple a decis, totuşi, să renunţe la număr mic din angajaţii companiei.
Astfel, ca urmare e unui schimb de priorităţi, în jur de 100 de oameni din cadrul diviziei de servicii au fost dați afară de gigantul american.
Au fost vizaţi, în primul rând, o serie de programatori din cadrul echipei responsabile de Apple Books şi Apple Bookstore, dar şi din alte echipe precum Apple News.
Cărţile, împreună cu magazinul prin care acestea sunt vândute, au acum o importanţă mai mică pentru companie, fiind unul dintre serviciile care aduc cei mai puţini bani.
Serviciile au devenit, în ultimii 10 ani, o sursă importantă de venituri pentru Apple. Anul trecut, 22% din veniturile companiei au fost generate de servicii.