Raluca Abrihan

Datele personale a peste 100 milioane de persoane, furate într-un atac cibernetic. O femeie este principala suspectă. Cum a ajuns FBI la ea

Thumbnail

Femeia acuzată că ar fi furat datele a peste 100 de milioane de persoane din Statele Unite şi Canada s-a dat de gol pe reţelele de socializare şi pe platforma de proiecte IT, GitHub, scrie Business Insider. Iată cum a ajuns FBI pe urmele ei.

Datele personale ale aproximativ 106 milioane de persoane din SUA și Canada au fost furate într-un atac cibernetic care a vizat firma de servicii financiare Capital One, anunță BBC, citată de HotNews.ro. Capital One este un procesator de carduri din de credit din SUA.

Compania a anunţat că atacul a afectat în jur de 100 de milioane de clienţi din SUA și 6 milioane din Canada.

Paige Thompson, în vârstă de 33 de ani, a fost reţinută ca fiind principala suspectă, după ce FBI a ajuns la ea în urma unei scurgeri de date de pe GitHub.

GitHub este o platformă de găzduire de softuri open source dedicată programatorilor, ce aparţine companiei Microsoft.

Agentul FBI, Joel Martini ar fi primit un email care îi atrăgea atenţia asupra unui scurgeri de date de pe platforma mai sus menţionată. Aşa a ajuns agentul la numele complet al suspectei şi un la un link către o pagina GitLab care arăta că Thompson a fost ingineri de sistem la Amazon AWS din 2015 până în 2016. Totodată, el a descoperit un grup fondat de suspectă pe Meetup (o platformă ce aparţine companiei WeWork, unde utilizatorii pot organiza evenimente strângând oameni din grupul lor de interes), unde ea posta sub porecla "erratic" şi unde pe un canal de discuţii se lăuda cu faptul că s-ar afla în spatele acestui atac.

Tot pe platforma Meetup agentul FBI a găsit o postare a suspectei cu o fotografie a unei facturi pe numele lei, aşa a ajuns la datele ei de contact, ulterior la contul de Twitter, unde a putut să confirme datele obţinute până în acest punct şi un alt cont unde Paige Thompson posta sub aceeaşi poreclă ”Erratic” şi unde se lăuda din nou că s-ar afla în spatele furtului de date.

FBI a făcut apoi o percheziţie la domiciliul suspectei unde ar fi găsit mai multe dovezi fizice. Paige Thompson a fost arestată şi riscă cinci ani de închisoare și o amendă de 250.000 dolari. Prima ei audiere va a fost programată pentru 1 august.

În acest atac cibernetic aproximativ 140.000 de coduri numerice personale și 80.000 de numere de conturi bancare legate de acestea au fost compromise în SUA. Mai mult, pe lângă nume și date de naștere, hackerul a obținut și istoricul financiar al clienților și informațiile de contact. Compania Capital One a anunţat că îi va anunța pe cei afectați și le va pune la dispoziție un serviciu gratis de monitorizare a creditului și de protecție a identității.

Parallax

Vizualizari
2868
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri