Redacția StartupCafe.ro
Apple a prezentat, luni, la conferința WWDC 2023, prima sa cască de realitate mixtă, Apple Vision Pro, care va fi disponibilă de la începutul anului 2024 și va costa 3.500 de dolari.
Casca de realitate mixtă este construită din aluminiu, sticlă și fibră de carbon și folosește două ecrane microOLED 4k, cu un câmp vizual larg, scrie News.ro.
Produsul nu dispune un controller fizic, comenzile şi navigarea se fac direct cu mâinile (hand tracking) şi ochii (eye tracking). Introducerea textului se va realiza fie „scriind în aer”, fie prin comenzi vocale.
Apple Vision Pro, funcționalități:
Vor exista aplicaţii Apple optimizate special pentru cască, precum Safari, Photos, Messages, Maps, Apple Music şi FaceTime, dar vor fi rulate şi aplicaţii de iPad într-un mod 3D special.
Apple colaborează cu Disney şi Dolby pentru conţinut, iar serviciul de streaming Disney+ va fi disponibil din prima zi.
La eveniment, Apple a prezentat și trei produse noi, în frunte cu un MacBook Air mai mare, conform News.ro.
MacBook Air are acum o versiune mai mare, cu un ecran de 15 inch. Compania nu a oferit deocamdată detalii tehnice legate de ecran, dar per ansamblu, noul laptop arată şi funcţionează la fel ca celelalte modele din ultimii ani - este uşor, subţire şi silenţios, fiind lipsit de ventilator. Apple spune că autonomia acestuia ajunge la 18 ore.
Noul MacBook Air va costa de la 1.300 de dolari.
Pe lângă MacBook Air de 15 inch, Apple a mai prezentat două desktop-uri, ambele dotate cu M2 Ultra, un nou chipset dezvoltat intern. Vor exista versiuni şi cu vechiul M2 Max.
Construit pe un proces de 5nm, M2 Ultra este compus practic din două cipuri M2 Max lipite şi are 24 de nuclee CPU şi 76 de nuclee GPU şi până la 192GB memorie unificată, cu un spor de performanţă de 30%.
Mac Studio va costa de la 2.000 de dolari.
Mac Pro, care va oferi aceleaşi opţiuni privind cipurile, marchează completarea ciclului de trecere de la cipurile Intel la cipurile dezvoltate de Apple. Conform Apple, acesta este de trei ori mai rapid decât versiunea cu cipuri Intel.
Există patru sloturi PCIe Gen 4 externe pentru upgrade, patru porturi Thunderbolt 4, două porturi Ethernet şi suport pentru Wi-Fi 6E şi Bluetooth 5.3,
Mac Pro va cota de la 7.000 de dolari.
Apple a anunţat la WWDC 2023 primele detalii legate de noile versiuni ale sistemelor sale de operare: iOS 17 şi iPadOS 17.
iOS 17 va face loc unei aplicaţii de tip jurnal, despre care compania spune că se va integra cu alte aplicaţii şi servicii pentru a facilita completarea inclusiv automată a însemnărilor. Acestea sunt criptate, pentru protejarea intimităţii.
Aplicaţia Phone va beneficia de un upgrade şi va va oferi utilizatorilor posibilitatea de a-şi seta propria imagine de profil, care va apărea pe telefonul persoanelor din agendă când acestea sunt sunate.
Messages va avea o funcţie de checkin, care va trimite automat un mesaj celor dragi când utilizatorul ajunge la destinaţie după un drum lung. De asemenea, tot automat se poate trimite un mesaj pentru a-i linişti pe cei dragi când există probleme de semnal sau bateria este pe punctul de ase descărca, pentru a se evita îngrijorările inutile.
AirDrop va permite schimbul datelor de contact prin simpla apropiere a două iPhone-uri.
Apple promite îmbunătăţiri majore pentru tastatura din iOS, care va face sugestii şi corecturi automate mai bune, cu ajutorul învăţării mecanice. În prezent, aceste facilităţi nu sunt disponibile pentru limba română, iar Apple nu a indicat că va fi crescut numărul limbilor suportate.
Un nou mod StandBy va fi disponibil când telefonul va fi ţinut la încărcat - vor fi afişate informaţii utile, precum calendarul şi temperatura, sau un slideshow cu fotografii personale.
Siri va putea fi acum apelată fără „Hey”, doar cu „Siri”, iar aplicaţia Maps va permite descărcarea anumitor regiuni pentru navigare offline.
iPadOS 17 va beneficia de unele dintre funcţiile care vor fi implementate în iOS 17, precum îmbunătăţirile aduse tastaturii şi transcrierea automată a mesajelor vocale recepţionate prin iMessage.
Tabletele Apple vor primit şi unele din facilităţile lansate anul trecut de iOS 16. În fruntea acestora se numără suportul pentru widget-uri şi Live Activities pentru lock screen.
Aplicaţia Health va fi acum disponibilă şi pe iPad-uri, cu o interfaţă optimizată pentru ecrane mai mari.
Cele două sisteme de operare vor fi lansate în toamnă.