Adi Iacob

Apple cumpără un start-up care ajută companiile să dezvolte aplicații pentru Alexa și Google Assistant

Thumbnail

Producătorul iPhone-urilor a achiziționat un start-up de inteligență artificială, numit PullString, care este specializat în a ajuta companiile să construiască aplicații pentru asistenții virtuali precum Alexa de la Amazon sau Google Assistant. 

Startup-ul a fost fondat în 2011 de fostul director tehnic al Pixar -  Oren Jacob - și a fost cunoscut inițial ca ToyTalk. PullString este cel mai bine cunoscut în cadrul industriei de tehnologie pentru aplicațiile de voce care însoțesc jucării populare, precum Hello Barbie doll - care poate fi folosită cu papușile Barbie, scrie The Verge.

Totuși, aplicația care a permite copiilor să vorbească cu personajul Barbie, a fost criticată în legătură cu posibilele probleme de confidențialitate și securitate.

Compania și-a schimbat numele în PullString în 2016 și a început să se extindă și în alte domenii ale aplicațiilor bazate pe voce, lucrând cu clineți precum HBO, Amazon și Activision, scrie Fortune.

Achiziția vine în mijlocul unui boom pe piața dispozitivelor inteligente. Amazon a vândut mai mult de 100 de milioane de dispozitive cu asistentul virtual Alexa. Compania concurează în domeniul dispozitivelor inteligente cu Google, ale cărui dispozitive - Home - au crescut de asemenea în popularitate.

Google a anunțat că se așteaptă ca asistentul său virtual - Google Assistant - să fie folosit pe un miliard de dispozitive până la sfârșitul lunii ianuarie, inclusiv pe telefoane și tablete Android și alte dispozitive inteligente. În contrast, reprezentanții Amazon au declarat că firma a vândut peste 100 de milioane de dispozitive Alexa, deși compania nu beneficiază de o prezență masivă pe telefoane și tablete.

Și Apple este un concurent pe această piață. Asistentul său virtual Siri a fost un exemplu timpuriu a modului în care produsele de consum și tehnologia bazată pe voce s-ar putea îmbina cu succes. Totuși, dispozitivul HomePod al companiei, lansat anul trecut, nu a reușit să se cucerească consumatorii. 

Achiziția PullString, despre care presa internațională scrie că are o valoare de aproximativ 30 de milioane de dolari, este un semn clar că Apple dorește să încerce să câștige teren în acest sector.

Surse: FortuneThe Verge
Parallax

Vizualizari
987
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri