Primăria Municipiului București urmează să introducă, în 2026, o taxă specială de 10 lei (circa 2 euro) pe noapte, pe care să o plătească turiștii români și străini care se cazează la hoteluri și apartamente închiriate prin AirBnB sau Booking, cu scopul declarat de a bugeta campanii de promovare care să atragă, de fapt, turiștii în Capitală și să crească și numărul de înnoptări.
În proiectul de hotărâre se arată că „obiectivele urmărite prin instituirea taxei speciale pentru promovarea turistică a municipiul Bucureşti sunt:
- a) creşterea numărului de turişti în municipiul Bucureşti,
- b) creşterea duratei de şedere a turiştilor în municipiul Bucureşti:
- c) creşterea veniturilor obținute din turism în municipiul Bucureşti;
- d) îmbunătățirea experienței turistice în municipiul Bucureşti;
- e) creşterea investiţiilor în serviciile turistice în municipiul Bucureşti”.
Taxa de 10 lei pe noapte va trebui colectată, de la turiști, prin adăugare la tariful pe care îl încasează hotelurile, motelurile, hostelurile, pensiunlei, persoanele fizice care își închiriază apartamentele în regim hotelier, precum și platformele online de intermediere a inchirierilor, ca AirBnB sau Booking.com.
„Taxa specială pentru promovarea turistică a municipiului Bucureşti se calculează prin aplicarea unui tarif de 10 lei/noapte/turist. Persoanele fizice rezidente și nerezidente şi juridice rezidente şi nerezidente (inclusiv deţinătorii platformelor online de intermediere a serviciilor de cazare), prin intermediul cărora se realizează cazarea, vor avea obligația ca în documentele utilizate pentru încasarea tarifelor de cazare să evidențieze distinct taxa specială pentru promovarea turistică a municipiului Bucureşti încasată.
Plătitorii taxei speciale pentru promovarea turistică sunt persoane care beneficiază de servicii de cazare în toate structurile de primire turistică cu funcțiune de cazare de pe raza municipiului Bucureşti”, prevede proiectul de hotărâre.
Amenzi pentru hoteluri și persoanele fizice care oferă cazare
Structura de primire turistică cu funcțiune de cazare sau operatorul intermediar are obligația de a vărsa taxa colectată, până la data de 10, inclusiv, a lunii următoare celei în care s-a încheiat sejurul turistului, la bugetul local al sectorului în raza căruia se află situată această unitate.
Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiții încât să fie considerate, potrivit legii, infractiunii:
- a) depunerea peste termen a declarațiilor-decont;
- b) nedepunerea declarațiilor-decont.
În cazul persoanelor fizice depunerea peste termen se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei, iar nedepunerea declarațiilor-decont, cu amendă de la 800 lei la 1.500 lei.
În cazul persoanelor juridice, depunerea peste termen se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei, iar nedepunerea declarațiilor-decont, cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei.
Taxa turistică de 10 lei pe noapte pe care fiecare turist care vizitează Bucureştiul o va plăti va aduce la bugetul local aproximativ 15 milioane de lei, estimează autorităţile.
„15 milioane. Sunt buni şi aceştia, în situaţia de faţă. (...) Efectiv, orice leuţ care poate fi adus în acest sfârşit de an şi pentru anul viitor contează, pentru că va trebui să facem... nu va scăpa nicio instituţie, ca să fie foarte, foarte clar! Dacă putem 5%, 3%, 2%, de la fiecare în parte, se cumulează, de oriunde”, a afirmat primarul Ciprian Ciucu, citat de News.ro.
El a subliniat că taxa turistică se va aplica atât turiştilor străini, cât şi celor din ţară.
Până pe 30 decembrie 2025, poți trimite AICI observații și proopuneri față de acets proiect de taxă.
Consiliul General al Municipiului București va decide asupra taxei pentru turiști.