Claudiu Zamfir

Uniunea Europeană obligă multinaționalele să declare public valoarea impozitului pe care îl plătesc în fiecare țară membră

Thumbnail

Parlamentul European a adoptat, joi, noi norme care vor obliga marile companii multinaționale să publice impozitele plătite în fiecare țară a Uniunii, pentru a preveni evitarea obligațiilor fiscale, relatează HotNews.ro.

Plenul Parlamentului European a finalizat astfel un proces legislativ îngreunat timp de cinci ani de câteva guverne europene. Directiva europeană va intra în vigoare la 20 de zile de la data publicării sale în Jurnalul Oficial. Statele membre vor dispune apoi de 18 luni pentru a transpune legea în legislația națională. Aceasta înseamnă că întreprinderile vor trebui să respecte primele dispoziții ale directivei până la jumătatea anului 2024.

  • Legislația include o clauză de revizuire; normele vor fi revizuite după patru ani și vor fi prelungite în urma unei evaluări. Companiile multinaționale și filialele acestora cu venituri anuale de peste 750 de milioane EUR, care își desfășoară activitatea în mai multe țări ale Uniunii, vor trebui acum să publice valoarea impozitelor pe care le plătesc în fiecare stat membru. Aceste informații vor trebui puse la dispoziție public și pe internet, utilizând un model comun și un format care poate fi citit automat.
  • Raportare detaliată pentru o mai mare transparență. Potrivit acordului aprobat de eurodeputați, pentru a se putea folosi mai bine informațiile furnizate și pentru a crește transparența, datele puse la dispoziție de către companii vor trebui să fie defalcate pe elemente specifice. Printre ele se numără: natura activităților desfășurate de companie, numărul de angajați cu normă întreagă, cuantumul profitului sau pierderii înainte de impozitul pe venit, cuantumul impozitului pe venit acumulat și plătit și câștigurile acumulate.
  • Garanții suplimentare pentru a preveni abuzurile din partea companiilor. Filialele sau sucursalele ale căror venituri se află sub pragul stabilit vor fi și ele obligate să își publice informațiile despre impozitul pe profit dacă se consideră că ele există doar pentru a ajuta compania să evite noile cerințe de raportare.
  • Unele dispoziții permit companiilor multinaționale să fie scutite temporar de la anumite cerințe de raportare, dar acestea sunt însă strict delimitate.
  • Acoperire extrateritorială. Rapoartele referitoare la transparența fiscală va cuprinde și țările de pe lista UE a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale din afara Uniunii (țări aflate pe așa-numitele liste „negre” și „gri” ale Uniunii), în conformitate cu textul legislativ.

Deși eurodeputații au dorit dispoziții mai stricte pentru a combate transferul profiturilor către paradisuri fiscale din afara Uniunii, noile norme vor scoate însă la iveală cazuri în care veniturile fiscale sunt pierdute în favoarea paradisurilor fiscale. În ianuarie 2021, Parlamentul a remarcat că, pe lista celor mai mari paradisuri fiscale, șase din primele 20 sunt state membre ale Uniunii, două dintre ele fiind chiar printre primele șase. Un studiu realizat de directorul Observatorului fiscal al Uniunii a concluzionat că aproximativ 80% din profiturile transferate în UE sunt direcționate către paradisurile fiscale din cadrul Uniunii.

 

Parallax

Vizualizari
458
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri