Raluca Abrihan

6 tendințe în tehnologie pentru 2021: Aplicații care ajută firmele să aibă relații mai personale cu clienții

Thumbnail

În 2020, viitorul în tehnologie a sosit mai repede decât ar fi putut estima cineva vreodată. Astfel, tendințele pe care le-am fi așteptat pentru 2024 sunt accelerate în viitorul apropiat. Iată principalele schimbări din lumea tehnologiei din acest an.

Nenumărate inițiative și inovații tehnologice promit mari schimbări în noul an. Și, așa cum a evidențiat pandemia, este foarte important să fim pregătiți pentru evenimente neprevăzute. Acest lucru începe cu o infrastructură foarte rezilientă, scalabilă la nivel global — care să asigure organizațiilor securitatea și flexibilitatea de care au nevoie pentru a răspunde oricăror provocări sau oportunități, explică reprezentanții companiei IT Cisco.

  1. Reducerea decalajului digital

Pentru cei destul de norocoși să aibă acces la internet, anul acesta conectivitatea a devenit esențială în societate și în activitatea economică. Dar numai pentru aproximativ jumătate din populația globului. Pandemia a pus sub lumina reflectoarelor cealaltă jumătate. În țările în curs de dezvoltare, doar 35% au acces la internet, comparativ cu 80% în economiile mai dezvoltate. De asemenea, în aproape fiecare țară, decalajul digital afectează comunitățile rurale și populația săracă în mod inegal.

În prezent, conectivitatea reprezintă fundamentul esențial pentru o societate și o economie în care toți cetățenii pot să participe, să învețe și să prospere. Acesta este motivul pentru care următoarea generație de tehnologii wireless, inclusiv 5G și WiFi6, este atât de importantă. Acestea vor ridica ștacheta în ceea ce privește lățimea de bandă, viteza și latența, și vor ajunge în zone în care fibra optică este extrem de scumpă. De aceste avantaje va beneficia deopotrivă personalul din prima linie din sănătate, producție și educație. Conexiunile wireless reprezintă un element esențial în reducerea decalajului digital, deoarece aceste noi tehnologii stimulează progresul și inovația pentru milioane de oameni.

Conform PwC, conectarea la internet a persoanelor offline ar aduce economiei globale 6,7 trilioane de dolari în plus. Acest lucru ar ajuta la ridicarea nivelului de trai deasupra pragului de sărăcie pentru încă 500 de milioane de oameni, reprezentând dovada că o conectivitate sporită este un element esențial pentru a asigura o incluziune mai mare.

„Ne aflăm într-un moment critic din istorie. Sunt atât de multe de făcut pentru a valorifica acest moment și a crea împreună o lume mai inclusivă și mai sustenabilă. Îmi mențin speranța pentru viitor și sunt optimist că împreună vom continua să generăm schimbarea, cu un impact pe termen lung pentru generațiile care vor urma.” – Chuck Robbins, CEO Cisco.

  1. Experiențe și siguranță mai bune cu ajutorul senzorilor

Folosiți îndelung pentru asigurarea calității și urmărirea schimbărilor de mediu, senzorii vor fi în centrul atenției, fiind utilizați pentru sănătatea, siguranța și starea de bine a oamenilor atât pe plan personal, cât și la muncă. Senzori sub formă de plasturi pentru monitorizarea sănătății și a stării de bine. Senzori pentru domeniul sportiv, care pot identifica o comoție cerebrală. Senzori de oboseală pentru monitorizarea vigilenței în medii de lucru dure.

Pentru cei care se întorc la birou, informațiile furnizate de senzori vor ajuta la oferirea unui mediu de lucru mai sigur, mai sănătos și mai productiv. Alături de rețele WiFi, tehnologii de localizare și platforme de colaborare precum Webex, aceștia vor identifica spațiile sub-utilizate sau supra-aglomerate, monitorizând în același timp temperatura din încăpere, umiditatea, calitatea aerului și luminozitatea.

Potrivit studiului Cisco Global Workforce Study, 96% dintre companii pot oferi medii de lucru îmbunătățite cu ajutorul tehnologiilor inteligente.

  1. Elementele cheie ale viitorului: agilitate și reziliență cu ajutorul aplicațiilor

În primele luni ale pandemiei, organizațiile au trebuit să se adapteze rapid pentru a reacționa în fața schimbărilor neprevăzute. Mediul cloud a avut rolul de catalizator în asigurarea acestei agilități. Pentru multe organizații, a fost singura modalitate de a-și dezvolta capabilitățile care să le ajute să răspundă rapid noilor cerințe venite din partea clienților și angajaților, indiferent de costuri.

Zece luni mai târziu, aplicațiile care stau la baza operațiunilor organizațiilor sunt foarte distribuite. Forța de lucru este mai mobilă ca oricând. Iar presiunea asupra sistemelor informatice este fără precedent.

În viitor, echipele IT vor avea nevoie de o agilitate și mai mare. Prin folosirea soluțiilor de observabilitate, echipele pot trece de la monitorizarea întregului sistem, la monitorizarea datelor și informațiilor care contează. Iar pe măsură ce vor continua procesul de transformare, informațiile și automatizarea vor fi esențiale pentru progresul, competitivitatea și reziliența organizației în viitor.

Potrivit raportului Cisco 2021 CIO and ITDM Trends Pulse, 75% dintre CIO și factorii de decizie din IT vor să poată utiliza mai bine informațiile de business.

  1. De la experiența clientului la entuziasmul față de brand

Creșterea explozivă a dispozitivelor mobile și inteligente ne-a transformat profund viața. Astăzi, aplicațiile mobile sunt disponibile pentru toate activitățile, de la cumpărături la banking, educație și stare de bine. Recent, acestea au devenit instrumente esențiale pentru urmărirea persoanelor cu care oamenii au intrat în contact în timpul pandemiei. Aplicațiile mobile au permis organizațiilor din sectorul public și din cel privat să se conecteze cu utilizatorii în moduri care erau de neimaginat cu numai câțiva ani în urmă. Și, așa cum am văzut, majoritatea proceselor de business rulează de asemenea prin intermediul aplicațiilor.

Cele mai avansate aplicații permit chiar stabilirea unor relații și mai personale, odată cu oferirea de răspunsuri instant. Acest lucru generează nevoia de a transforma rapid și în timp real volume mari de date din rețea, în informații pe baza cărora se poate acționa. Dotate cu astfel de capabilități, companiile pot răspunde unui client chiar înainte ca acesta să raporteze o problemă. Această combinație între personalizarea imersivă, bazată pe analiză și experiență este cea care va transforma relația cu clienții, într-o interacțiune mai profundă, entuziastă și loială.

71% dintre CIO și factorii de decizie din IT au fost de acord că experiența clienților înseamnă mai mult decât un nivel ridicat de satisfacție și are legătură cu încântarea clientului.

  1. Identitate și un viitor fără parole

Mobilitatea, modul de lucru distribuit și creșterea utilizării soluțiilor cloud au oferit beneficii uriașe în ceea ce privește scalabilitatea și costurile. Dar, odată cu extinderea perimetrului de securitate, apar noi provocări.

Metodologia zero-trust a fost dezvoltată pentru a răspunde acestor provocări. Datele de autentificare furate sau pierdute continuă să fie cea mai frecventă cauză a breșelor de securitate, situație exacerbată de trecerea masivă la munca de la distanță. Identitatea constituie acum noul perimetru de securitate.

Diverse platforme, grupuri industriale și furnizori de securitate lucrează la un viitor fără parole, deoarece tehnologii precum identificarea biometrică vor fi în curând omniprezente atât pentru consumatori, cât și pentru companii.

Organizațiile trebuie să înceapă pregătirile pentru această schimbare inevitabilă, în care utilizatorii nu se mai bazează pe tradiționala parolă ca principala metodă de a dovedi cine sunt.

Potrivit raportului 2020 Duo Trusted Access Report, 80% dintre dispozitivele mobile folosite pentru activități de serviciu au configurate elemente de biometrie, cu 12% mai mult decât în ultimii cinci ani.

  1. Modele de consum pentru tehnologia de care aveți nevoie

Organizațiile investesc de mult timp în soluții tehnologice de tip „one-size-fits-all”. Acest lucru înseamnă că plătesc pentru funcționalități pe care utilizatorii s-ar putea să nu le ceară niciodată. Astăzi, software-ul ca serviciu (SaaS – software as a service) permite organizațiilor să plătească pentru funcționalități și capabilități pe care le folosesc în mod curent, cu opțiunea de scalare rapidă și agilă la alte servicii, la nevoie.

Modelele de consum vor continua să se schimbe, în special pe măsură ce tot mai multe funcționalități și capabilități sunt disponibile via software, fie la sediul organizațiilor, fie în cloud. Flexibilitatea și reducerile de costuri pe care le oferă modelele de tip „pay-as-you-consume” (plătește ce consumi) sunt pur și simplu prea bune pentru a le putea rezista.

Această trecere către cheltuieli de tip pay-as-you-consume oferă organizațiilor mai multă flexibilitate și predictibilitate a costurilor pentru a gestiona cheltuielile cu IT-ul — lucru pe care 85% dintre CIO și factorii de decizie din IT îl consideră important pentru afacerea lor (în timp ce 43% îl consideră chiar foarte important), conform raportului Cisco 2021 CIO and IT Decision Makers Trends Pulse.

Parallax

Vizualizari
1090
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri