Startup-ul de marketing digital și social media Techinfluence primeşte o finanţare de la un fond de investiţii românesc

Techinfluence, o firma de marketing digital și social media din România a primit o investiţie de tip seed de la Sparking Capital, un fond cu capital de risc de tip Business Angel, specializat în susținerea startup-urilor din diferite verticale, precum marketplaces, marketing-tech, consumer-tech, supply, fin-tech, transformare digitală.

 
 

Techinfluence, al cărei produs principal este Product Lead, este o companie înființată in 2017, ca un spin-off din agenția digitală Evonomix, care exploatează dezvoltarea explozivă a social media pentru a crește ratele de conversie în site-urile de vânzări.

Product Lead este un ecosistem ce oferă firmelor partenere capabilități de visual commerce, analize ale conținutului din Instagram, analize ale profilului și performanței influencerilor folosiți de diferite brand-uri printr-un model de business de tip SaaS (software as a service) și PaaS (platform as a service). Printre clienții Techinfluence se numără Samsung, Philip Morris, Top Line Cosmetics, Douglas, FF Group, Answear, etc. Prin parteneriatul cu Sparking Capital, Techinfluence își propune să accelereze tracțiunea companiei în România și la nivel global, să devină agenție parteneră Facebook și să crească cifra de afaceri lunară cu un multiplicator de 5 în următoarele 12 luni.

 
 

Citeşte aici povestea tânărului care a fondat acest startup

Are 20 de ani și a renunțat la facultate în București: Îmi ocupa prea mult timp. Acum duc „deal-uri” de zeci de mii de euro

Sparking Capital este un fond cu capital de risc de tip Business Angel, cu doi parteneri, Vlad Panait și Cristian Negruțiu. Compania face investiții de tip pre-seed și seed în startup-uri care activează în diferite verticale: market places, marketing-tech, consumer tech, supply chain-tech, fintech, digital transformation.

Vlad Panait, Fondator Sparking Capital, are experiență comercială de peste 20 de ani, din care peste 7 ani de experiență internațională cu multinaționale precum Heineken și Philips, ca Director de Marketing/ Membru în Board în Etiopia, Serbia, România, CEE. Este Business Angel, Mentor @Impact Hub Bucharest și adviser pentru diferite start up-uri.

Cristian Negruțiu, Partener Sparking Capital, are experiență multi funcțională de peste 20 de ani în multinaționale precum Sarantis, Cadbury, DSV Solutions ca Director Executiv /Membru în Board, Business Angel.

Vezi alte investiţii făcute de Sparking Capital:

Startup românesc ce închiriază jucării a primit o finanţare de la fondul de investiţii Sparking Capital