Smile Media

[P] Sezonul raportărilor, limita dintre Risc și Oportunitate pentru investitorii la bursă

Sezonul raportărilor

Companii precum Tesla, Apple, Facebook sau Microsoft își publică rapoartele privind câștigurile în această perioadă, iar aceste informații pot avea impact asupra evoluției piețelor bursiere.

Atunci când vorbim despre investiții la bursă, una dintre cele mai așteptate perioade ale anului financiar este sezonul raportărilor financiare. Acesta are loc de patru ori pe an, în general în lunile care succed finalul trimestrelor fiscale pentru majoritatea companiilor.

Atunci când analizează câștigurile financiare, investitorii pot lua în considerare mai mulți indicatori de performanță ale companiilor, de la venituri la fluxul de numerar. Un indicator care nu ar trebui să fie trecut cu vederea, este câștigul pe acțiune (EPS). EPS este un instrument de măsurare a profitului obținut de către o companie pe acțiune. Cu cât valoarea EPS este mai mare, cu atât este mai bine.

Investitorii trebuie să analizeze, de asemenea, veniturile și cheltuielile companiei. Dacă o companie își majorează cheltuielile mai repede decât veniturile, investitorii trebuie să știe de ce. Uneori, acest lucru are drept cauză performanțe slabe, alteori se datorează unor investiții importante în creștere. Chiar și în cazul unei performanțe slabe, investitorii ar putea dori să păstreze acțiunile în vederea unei poziționări pe termen mai lung, așteptând o potențială revenire a prețului în următoarele trimestre.

De ce este atât de important Sezonul Raportărilor?

În această perioadă, investitorii și alte părți interesate au acces la informații cu ajutorul cărora își pot forma opinii și pot lua propriile decizii. Rezultatele financiare sunt de mare importanță pentru traderii și investitorii care utilizează analiza fundamentală pentru a-și evalua investițiile actuale sau pe cele potențiale.

Companiile care raportează rezultatele trimestriale sunt evaluate în funcție de capacitatea lor de a depăși estimările consensuale ale analiștilor. Aceste previziuni nu sunt făcute la întâmplare, ci sunt realizate cu ajutorul unor combinații de modele de prognoză, împreună cu indicațiile oferite de către companii și cu alte elemente fundamentale, cum ar fi condițiile macro, sau industria în care activează compania.

De exemplu, atunci când Tesla (TSLA) a redus prețurile pentru a-și crește cota de piață, alte companii din industria mașinilor electrice i-au urmat exemplul. Dar, scăderea prețurilor pentru a atrage volume mai mari, poate veni la pachet cu marje mai mici și profituri reduse. Pe măsură ce Tesla a tăiat prețurile, analiștii și-au redus în mod proporțional previziunile privind veniturile și profiturile înainte de publicarea rezultatelor trimestriale ale companiei. În acest sens, schimbările fundamentale din cadrul industriei și schimbarea de strategie a companiei au contat în momentul în care analiștii au realizat previziunile privind veniturile și EPS-ul ajustat pentru acțiunile Tesla.

Sursa: capex.com

Rezultatele făcute publice în sezonul raportărilor reflectă, de asemenea, starea sectoarelor individuale și chiar a întregii economii. De exemplu, dacă majoritatea companiilor își depășesc nivelul câștigurilor previzionate, acest lucru poate indica o stabilitate economică, în timp ce o raportare sub nivelul previziunilor poate indica un mediu de afaceri mai slab.

Sezonul Raportărilor - Risc sau Oportunitate pentru investitori?
Specialiștii în monitorizarea piețelor au remarcat de-a lungul timpului că anunțurile privind rezultatele trimestriale au un puternic impact asupra deciziilor investitorilor. Piețele bursiere înregistrează deseori o volatilitate accentuată în perioada raportărilor.

Pentru investitori și trader, fluctuațiile mari de pe piețele bursiere pot însemna atât oportunități de a obține profituri, cât și riscuri de a suferi pierderi.

Situațiile în care companiile sunt ”sancționate” foarte aspru de către investitori pentru că nu își ating obiectivele privind câștigurile, sau nu sunt evaluate în mod corespunzător pentru atingerea obiectivelor de câștig, pot fi valorificate stabilind un moment potrivit de intrare și de ieșire din piață. Cu toate acestea, sincronizarea fluctuațiilor prețurilor la bursă este ”un joc” dificil și adesea investitorii nu reușesc să țină sub control riscurile.

De aceea, este important ca investitorii să înțeleagă motivele fundamentale pentru care o companie a depășit sau nu estimările. Cifrele din comunicatul de presă nu spun adesea întreaga poveste. Mai mult, nu este deloc neobișnuit ca o acțiune să reacționeze pozitiv sau negativ imediat după anunțarea rezultatelor, pentru ca apoi să vedem prețul acesteia evoluând în direcția opusă. Acesta este motivul pentru care s-ar putea să vezi că prețul acțiunilor unei companii se prăbușește după ce aceasta depășește așteptările, sau crește, chiar dacă compania a ratat estimările; există și alți factori în joc, dincolo de cifrele trimestriale.

Prin urmare, investitorii ar trebui să înțeleagă în mod clar cum să abordeze perioadele când au loc raportările câștigurilor, ținând cont de obiectivele lor de investiții și încercând să elaboreze o strategie clară și un plan de gestionare a riscurilor.

3 Pași pentru a Tranzacționa și Investi în sezonul raportărilor

Datele furnizate în raportul privind câștigurile unei companii ar putea face diferența în ceea ce privește evoluția prețului, deoarece pot influența în mod semnificativ sentimentul cu privire la acea companie. Asta înseamnă că rapoartele trimestriale privind câștigurile pot schimba în mod activ direcția unei piețe, motiv pentru care este foarte important ca traderii și investitorii să învețe cum să utilizeze corect aceste informații.

1. Alege-ți companiile
Primul pas constă în selectarea acțiunilor pe care intenționezi să te concentrezi în perioada raportărilor.

Este imposibil să acoperi fiecare companie care își publică rezultatele trimestriale, așa că este important să îți ajustezi lista și să te concentrezi pe câteva companii cheie. Această listă poate include poziții pe care le deții deja, sau pe care vrei să le iei considerare.

Traderii ar trebui să înțeleagă, de asemenea, că relația dintre rezultatul privind câștigurile și reacția ulterioară a prețului nu este întotdeauna directă. Deși publicarea unor rezultate peste așteptări este, în general, un aspect optimist, acestea nu se traduc întotdeauna în evoluții positive sau imediate ale prețului, iar scenariul opus poate fi la fel de plauzibil.

Odată ce știi ce companii vei analiza, ar trebui să afli datele la care acestea își vor publica rapoartele. Poți face asta consultând un calendar al raportărilor câștigurilor, care ar trebui să-ți pună la dispoziție data publicării, o oră estimată și detaliile bursei de valori pe care este listată compania.

2. Află care sunt așteptările pieței, dar fă-ți propriul plan

O analiză adecvată poate implica, de asemenea, și evaluarea câștigurilor estimate pentru acțiunile pe care le-ai ales și modul în care acestea se aliniază la așteptările analiștilor. De asemenea, investitorii ar trebui să se uite și la datele istorice pentru a-și face o idee despre cum a reacționat piața în trecut la astfel de comunicate.

Chiar dacă analiștii se străduiesc să facă estimări cât mai realiste privind câștigurile, folosind mai multe instrumente inclusiv indicațiile managementului companiilor, performanțele anterioare și venitul net, nu trebuie să tratezi aceste previziuni ca pe un instrument suprem de evaluare a acțiunilor. Deși s-ar putea dovedi înțelept să fii la current cu acestea, este important să nu le acorzi mai multă atenție decât merită. Acestea sunt pur și simplu estimări și ar putea fi, de asemenea, greșite.

Ar putea fi crucial să realizezi propria analiză, să te documentezi și să stabilești o strategie care să se potrivească cu toleranța ta la risc și cu obiectivele tale de investiții. Aceasta ar putea include, de asemenea, o metodologie de intrare și în piață, de gestionare a pozițiilor existente, de atingere a obiectivelor, de definire a timpului în care vei păstra tranzacțiile și de stabilire a parametrilor de gestionare a riscurilor.

3. Deschide pozițiile, monitorizează-le și autoevaluează-te

Pe baza informațiilor obținute și a analizelor efectuate, vei putea lua o decizie cu privire la direcția în care crezi că se va îndrepta piața după anunțarea câștigurilor și vei putea deschide pozițiile.

Investitorii și traderii pe termen scurt ar putea dori, de asemenea, să speculeze eventualele scăderi ale prețurilor acțiunilor, care pot fi declanșate de potențiale surprize, folosind instrumente financiare derivate, cum ar fi CFD-urile, sau opțiunile.

Având în vedere că o strategie eficientă de tranzacționare sau investiții nu este ceva ce poți lua de-a gata, este nevoie de timp pentru a o cultiva pe cea mai bună pentru. Asta înseamnă că este esențial să înveți câte ceva din fiecare investiție pentru a te pregăti mai bine pentru următorul sezon al raportărilor câștigurilor.

În concluzie

Dacă ceea ce se întâmplă în mod regulat pe piețele bursiere poate părea adesea neclar, sezonul raportărilor poate oferi o oarecare transparență. Asta datorită faptului că toată lumea, de la managerii de fonduri profesioniști, la traderii intraday și până la investitorii ocazionali și pe termen lung, primesc acces la aceleași informații, în același timp.

Raportul privind câștigurile unei companii este un moment crucial al anului pentru investitori. Așteptările se pot schimba sau pot fi confirmate, iar piața poate reacționa în diverse moduri. Traderii pot fi expuși unor riscuri semnificative, dacă se înșeală în privința așteptărilor lor, sau pot obține profituri mai mari decât de obicei, dacă au dreptate. Riscul unei pierderi sau a unui potențialul profit mai mare, sunt semnificative din cauza posibilității ca piața să înregistreze oscilații mai mari ale prețului după publicarea rezultatelor.

Parallax

Vizualizari
298
Conţinut
Parerea ta despre articol
1.436
Just for testing :

interaction: 0.86

popularity: 0.46

publishing: 2.89

expertise: 0.08

rating: 1.436

Content Marketing
SmileMedia nu ofera doar campanii. Functionam ca un digital newsroom capabil să creeze conținut de orice tip: grafic, text, foto, audio sau video.
Articole publicate : 1, 366
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri