Raluca Abrihan
Banca Transilvania şi Garmin lansează pe piața din România plata contactless prin smartwatch. Prin noua opțiune de plată la comercianți, clienții băncii au acces la toate funcționalitățile şi beneficiile pe care le primesc atunci când plătesc cu cardul fizic sau cu cel digital din aplicația BT Pay.
Plăţile pot fi făcute cu smartwatch-ul Garmin care are opțiunea Pay, prin conectarea cardurilor Visa BT cu acesta.
Prin această lansare împreună cu Garmin, Banca Transilvania face încă un pas în direcția digitalizării şi oferirii unor experiențe pozitive clienților, care au acum nu mai puțin de 6 alternative de plată a cumpărăturilor: cu cardul fizic, cu cardul digital din aplicația BT Pay, cu unul dintre accesoriile colecției BT Pay (ceas, brățară, sticker – toate contactless) şi, de acum înainte, inclusiv cu smartwatch-ul Garmin.
„Suntem încântați să adăugăm Garmin Pay gamei de opțiuni de plată pentru clienții Băncii Transilvania. Pe măsură ce tot mai multe persoane includ mișcarea în viața lor de zi cu zi, nevoile lor devin tot mai diferite, mergând înspre opțiuni simple și convenabile. Aşa ar fi libertatea de a face cumpărături cu smartwach-ul la finalul unui antrenament sau al unei plimbări, fără a mai fi nevoiţi să avem la noi numerar, card sau chiar telefon. Această nouă opţiune completează soluțiile de plată mobilă din portofoliul BT şi confirmă angajamentul nostru de a extinde opțiunile digitale prin adaptarea la schimbările din stilul de viață al clienţilor noștri.” – Oana Ilaș, Director Dezvoltare & Management Produse Retail, Banca Transilvania.
5 paşi pentru înrolarea cardului Visa BT în smartwatch
Clienții BT au nevoie de un device compatibil şi de un cont Garmin, înrolat în smartphone. Înrolarea cardului/cardurilor Visa BT în aplicație înseamnă 5 paşi simpli:
Selectarea device-ului deținut şi a opțiunii Garmin Pay din secțiunea Garmin Devices
Selectarea unui cod de securitate
Adăugarea datelor cardului Visa sau scanarea acestuia folosind camera telefonului
Acceptarea Termenilor şi a condițiilor de utilizare
Activarea cardului Visa BT în Garmin Pay prin apelarea echipei BT Call Center (0264 30 80 28; *8028)