Instagram lansează o revistă online pentru a ajuta studenții stresați de examene - Marketing - StartupCafe.ro
Adi Iacob

Instagram lansează o revistă online pentru a ajuta studenții stresați de examene

Thumbnail

Instagram a lansat o revistă online prin care dorește să ofere studenţilor sfaturi şi sprijin pentru gestionarea stresului în timpul sesiunilor de examene. Revista numită #GramFam, oferă informaţii şi sfaturi de la o serie de celebrităţi şi influenceri.

Platforma media deţinută de Facebook lucrează la acest proiect alături de serviciul de sprijinire al tinerilor The Mix şi organizaţia de caritate Campaign Against Living Miserably (Calm), scrie Bloomberg.

Proiectul poat fi găsit prin căutarea hashtagului #GramFam pe Instagram sau pe paginile de Instagram ale Calm sau The Mix.

Potrivit platformei de social media, utilizarea hashtagului #examstress pe platformă a crescut cu 640% între lunile martie - mai 2018. 

De asemenea, reprezentanții ONG-ul britanic The Mix, care oferă sprijin emoțional tinerilor sub vârsta de 25 de ani prin intermediul canalelor virtuale (în special site-uri web, aplicații mobile sau rețele de socializare), spune că a observat o creştere cu 114% a utilizării serviciilor sale de către tineri în acceaşi perioadă a anului trecut.

"An de an, vedem tot mai mulţi tineri care se confruntă cu stresul în timpul sesiunilor de examene, motiv pentru care parteneriatul nostru cu Instagram, Calm şi cu toţi contributorii #GramFam este atât de important", a menționat Chris Martin, directorul executiv al The Mix.

Vizualizari
353
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu