Raluca Abrihan

Director al Facebook: 3 trenduri importante pentru afaceri, în online şi strategii pentru firmele mici

Thumbnail

Care sunt cele mai importante trenduri de care afacerile ar trebui să ţină cont în următoare perioadă, fie că vorbim de campanii pe reţelele de socializare sau de orice campanie de creştere din mediul online şi ce strategii ar trebui să adopte firmele mici pe Facebook şi alte aplicaţii ale reţelei (Instagram, Stories), potrivit lui Andrew Weld-Moore, director digital în Europa Centrala şi de Est, la Facebook.

  1. Globalizarea este cel mai important trend pentru afacerile online. Tehnologia, migraţia fizică sau mentală (şi mă refer aici la faptul că tot mai mulţi oameni călătoresc între ţări, ceea ce face ca lumea să fie mai deschisă şi conectată ca niciodată) demonstrează acest trend, a spus Andrew Weld-Moore, într-un interviu pentru StartupCafe. Oamenii sunt mai conectaţi între ei la nivel global, există o creştere uriaşa a comerţului internaţional. Am văzut în urmă cu doi ani, 316 milioane de oameni achiziţii online dintr-o ţară străină, iar acest număr este în creştere.
  2. Mobile – suntem cu toţii conştienţi de creşterea exponenţiaţă a zonei de mobile. Dacă ne uitam la context, televiziunii i-a luat 10 de ani să ajungă la 50 de milioane de telespectatori, mobile-ul a avut nevoie doar de jumătate din cei zece ani să ajungă la atâţia utilizatori. Dacă ne referim la pieţele emergente, unde cererea consumatorilor este în creştere este în creştere, mobilul va fi primul mijloc de a ajunge la aceşti consumatori.
  3. Video, care continuă să crească spectaculos, mai ales pe Facebook. Vedem milioane de ore de video consumate, zilnic. Dacă ne uităm la Instagram Stories sunt 300 de milioane de oameni care folosesc acest tool. Cred că video-ul va devenit limbajul nativ al reţelei mobile.

Strategii pentru afacerile mici:

  • IMM-urile sunt foarte importante, formează structura economiei unei ţări şi reprezinţă peste 90% dintre afacerile ţărilor europene, şi acest lucru este valabil şi în România. Primul sfat pe care îl dau oricărei afaceri mici este: Să ştie foarte bine unde vor să ajungă. Am întâlnit multe firme care se aruncă în investiţii în marketing, în online sau offline, dar fără să întelegă cum se măsoară succesul şi cum arată. Această parte, a măsurătorilor este foarte importantă, fie că vorbim de masurarea costului per vânzare, ori per achiziţe, la orice fel de masurătoare ne-am referi, trebuie să ai o viziune clară despre cum să măsoară succesul, fix în domeniul respectiv.
  • Trebuie să vezi care este punctul tău forte. Te te diferenţiază de ceilalţi jucători din piaţă. Mulţi consumatori se percep ca fiind consumatori globali, nu doar locali, iar în acest context este extrem de important să defineşti valorile pe care le aduci clienţilor tăi. Cine este clientul tău? Să întelegi cine sunt şi ce îi motivează, şi acest lucru înseamnă a aduce valoare - mai spune directorul Facebook.

Câteva dintre aplicţiile Facebook pe care ar trebui să se axeze antreprenorii, potirivit specialistului companiei:

Stories (în special varianta de la Instagram – vedem o creştere a numărului de afaceri prezente pe Instagram. În prezent avem circa 25 de milioane de profiluri de business pe instagram, în creştere cu circa 10 milioane faţă de anul trecut din vară.) Trebuie să fii acolo unde este consumatorul, iar având în vedere numărul mare de utilizatori care folosesc Stories, înseamnă că acolo îşi petrec o parte bună din timp aceşti utilizatori. Facebook rămâne de asemenea pupular în rândul afacerilor, avem 70 de milioane de afaceri pe Facebook, iar aici poţi să ajungi la utilizatorii care te intresează, există instrumente de măsurare a campaniilor de pubicitate şi care îţi arată de cum şi de unde vin utilizatorii.

Câţi bani trebuie să bage o afacere mică în campanii de Facebook

Nu există o regulă de aur – spune Andrew. Revenim la ideea de măsurători, cât îţi poţi permite să dai pe o campanie, să măsori const/achiziţii şi putem vorbi de orice sumă. Sunt companii care au început cu 20-30 de dolari, orice sumă te poate ajuta să ajungi la potenţiali clienţi de peste tot din lume. Nu e nevoie de sume foarte mari, dar trebuie să ştii exact care este audienţa ta şi apoi poţi să iei lucrurile treptat.

Cifre Facebook pentru antreprenori:

  • 70% dintre utilizatorii de Facebook din România sunt conectaţi cu cel puţin o afacere mică din străinătate
  • 80% dintre utilizatorii de Facebook din România sunt conectaţi cu cel puţin o afacere mică de la noi din ţară
  • peste 65 de milioane de utilizatori Facebook din întreaga lume sunt conectaţi cu afacerile din România
  • sunt peste 80 de milioane de afaceri spun că folosesc Facebook pentru a-şi creşte business-ul şi a crea noi locuri de muncă
  • 30% dintre afacerile mici spunc că cel mai mult au de învăţat unele de la altele, 39% învaţă despre noile tehnologii şi despre mobile din cursuri offline, 41% de la publicaţii online, bloguri sau forumuri, 42% din cursuri online.

Parallax

Vizualizari
1796
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri