Raluca Abrihan

Cumpărături online fără frontiere, după intrarea în vigoare a noului regulament UE. Ce trebuie să facă România

Thumbnail

Noul regulament care elimină geoblocarea nejustificată în mediul online în întreaga Uniune, intră de astăzi în vigoare. Europenii nu vor trebui să se mai teamă că un site web le va bloca accesul sau îi va redirecționa doar pentru că ei – sau cardurile lor de credit – provin dintr-o altă țară. Oriunde s-ar afla în UE, vor avea acces la bunuri și servicii online, anunţă Comisia Europeană.

„În 2015, 63 % dintre site-uri nu permiteau efectuarea de achiziții dintr-o altă țară a UE. Prin urmare, aproape două treimi dintre consumatorii care doreau să facă cumpărături online într-o altă țară nu puteau să facă acest lucru. La data de 3 decembrie punem capăt acestei practici. Ne dorim o Europă fără bariere, fapt ce presupune, printre altele, eliminarea barierelor din calea comerțului online”, spune Andrus Ansip, comisarul pentru piața internă, industrie, antreprenoriat și IMM-uri.

Statele membre sunt responsabile cu punerea în aplicare a regulamentului și trebuie să instituie structurile necesare care să asigure o demarare fără probleme a aplicării acestuia, anunţă CE.

Mai exact, statele membre trebuie să desemneze organismele însărcinate cu aplicarea acestei legi și organismele care urmează să le ofere consumatorilor asistență practică. În plus, statele membre trebuie să stabilească măsuri eficace, proporționale și disuasive aplicabile în cazul nerespectării regulamentului.

În România ANPC va fi responsabilă de punerea în aplicare a regulamentului, care urmează a fi publicat pentru dezbatere publică pe site-ul Ministerului Economiei în următoarea perioadă, potrivit reprezentanţilor Ministerului care au răspuns solicitării Startupcafe.ro.

Comisia va efectua o primă evaluare a aplicării Regulamentului privind geoblocarea până în martie 2020.

Această evaluare va acoperi posibila extindere a principiului nediscriminării în ceea ce privește accesul la bunuri și servicii pentru serviciile furnizate pe cale electronică, altele decât cele audiovizuale, a căror caracteristică principală este conținutul protejat prin drepturi de autor, cum ar fi cărțile electronice, muzica, jocurile și software-ul.

Comisia va analiza, de asemenea, cu atenție dacă în alte sectoare, cum ar fi serviciile de transport și serviciile audiovizuale, mai există încă restricții nejustificate pe motive de cetățenie, loc de reședință sau sediu care ar trebui eliminate.

Ce înseamnă geoblocarea. Câteva exemple:

  • Nu ți se permite, de exemplu, să accesezi un website din Spania, dacă te afli la un calculator din Romania.

  • Nu ți se acceptă plata cu un card emis de o bancă din Romania dacă vrei să cumperi de pe un site din Germania.

  • Ai prețuri diferite, pentru același produs/serviciu pe site-ul din Austria, de pildă, (ex: www.examplestore.at), față de cele de pe același site în versiunea românească (ex: www.examplestore.at/ro)

  • Vrei să finalizezi comanda dar magazinul nu permite închiderea comenzii pentru că nu livrează în Romania (sau în altă țară decât cea în care operează)

  • ”This item is not available in your country”. (”Produsul nu este disponibil în țara dvs”). Pe teritoriul Uniunii Europene un astfel de mesaj n-ar trebui să mai apară după intrarea în vigoare a ”Directivei Geoblocking”, adică după 3 decembrie 2018, dacă magazinul online operează pe teritoriul UE și clientul vine din orice stat membru al Uniunii.

Vei putea comanda un televizor 4K sau un frigider din altă țară doar pentru că ai un preț mai bun decât în Romania sau e un model care încă nu a intrat pe piața locală?

Directiva îți dă dreptul să plasezi comanda, să o achiți cu un card de la o bancă românească și să indici o adresă de livrare din orice stat UE. E de văzut însă dacă livrarea la adresa din Romania ar merita diferența de preț!

Consumatorii și întreprinderile – în special IMM-urile – manifestă un interes din ce în ce mai mare pentru cumpărarea și vânzarea în întreaga Uniune. Vânzările online de produse cresc cu 22 % pe an. Cu toate acestea, comercianții refuzau frecvent să le vândă clienților dintr-un alt stat membru al UE sau să le ofere prețuri la fel de avantajoase ca cele oferite clienților locali.

Regulamentul (UE) 2018/302 („Regulamentul privind geoblocarea”), care intră în vigoare la 3 decembrie, își propune să ofere mai multe oportunități consumatorilor și întreprinderilor de pe piața internă a UE. Mai precis, acesta abordează situațiile în care unor clienți nu li se permite să cumpere bunuri și servicii de la comercianți situați într-un alt stat membru, nici măcar în aceleași condiții ca și cetățenii țării respective, doar din cauza cetățeniei sau a locului în care își au domiciliul sau sediul. În 2015, în urma unui sondaj al Comisiei a rezultat că numai 37 % din site-uri le-au permis efectiv clienților transfrontalieri să ajungă la etapa finală înainte de finalizarea achiziției prin introducerea detaliilor de plată.

Regulamentul privind geoblocarea face parte dintr-un set mai amplu de măsuri care vizează stimularea comerțului electronic în cadrul pieței unice, care include și Regulamentul revizuit privind cooperarea în materie de protecție a consumatorului, noile norme privind serviciile de livrare transfrontalieră de colete, noile norme privind contractele digitale și noile norme în materie de TVA pentru comerțul electronic.

Ce conţine regulamentul:

  • Prezentul regulament interzice blocarea accesului la site-uri internet și la alte interfețe online, precum și redirecționarea clienților de la o versiune națională la alta.
  • În plus, interzice discriminarea clienților în patru cazuri specifice de vânzări de bunuri și servicii și nu permite eludarea acestei interdicții privind discriminarea în contractele de vânzare pasivă. Atât consumatorii, cât și întreprinderile, în calitate de utilizatori finali de bunuri sau servicii, au de suferit de pe urma unor astfel de practici și ar trebui, așadar, să beneficieze de pe urma normelor stabilite în prezenta propunere.
  • Cu toate acestea, tranzacțiile în cadrul cărora o întreprindere achiziționează bunuri sau servicii spre a le revinde ar trebui să fie excluse, pentru a le permite comercianților să își creeze rețele de distribuție în conformitate cu dreptul european al concurenței.
  • Regulamentul nu abordează stabilirea prețurilor ca atare, oferindu-le, astfel, comercianților libertatea de a-și stabili prețurile în mod nediscriminatoriu.
  • Nu este abordată nici stabilirea dinamică a prețurilor, prin care comercianții își adaptează ofertele de-a lungul timpului în funcție de o serie de factori care nu sunt legați de domiciliul clienților".

Regulament geoblocare by Anonymous laThOzTaXO on Scribd

Parallax

Vizualizari
7542
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri