Cum atragi mai mulți clienți cu ajutorul conținutului video în online și care sunt costurile
Adi Iacob

Cum atragi mai mulți clienți cu ajutorul conținutului video în online și care sunt costurile

Thumbnail

Apariția reclamelor TV a schimbat industria de marketing și publicitate, impactul adus de acestea în rândul consumatorilor fiind semnificativ mai mare decât orice panou publicitar. Marele dezavantaj al acestei forme de promovare a fost și este costul, bariera de intrare pe TV fiind foarte ridicată, mai ales în ultimele două decenii când unele reclame au ajuns să coste enorm. Noua eră a internetului, marcată de platformele video și de rețelele de socializare au redus considerabil această barieră. În prezent, majoritatea publicului, în special cel tânăr, petrece mult mai mult timp pe internet decât în fața televizorului.

„Segmentul comercial majoritar este format din persoane cu vârste între 24 și 35 de ani, urmat de cel format de tinerii cu vârste între 18 și 24 de ani. Din statisticile pe care noi le urmărim, acestea sunt categoriile care se uită din ce în ce mai puțin la TV, dar în același timp consumă foarte mult video online. În plus, cifrele arată că audiența zilnică din YouTube depășește totalul stațiilor TV. Acestea sunt doar câteva din motivele pentru care brandurile trebuie să își îndrepte și mai mult atenția și bugetele către mediul digital”, explică Robert Trandafir, cofondatorul Gun Media.

Tendința actuală la nivel global este de creștere a consumului de video, fapt demonstrat și de eforturile pe care brandurile le depun în crearea de conținut. În acest context, specialiștii în marketing anticipează pentru acest an o creștere și la nivel local a bugetelor alocate de companii pentru realizarea și promovarea de conținut video în mediul online.

Costuri

Cea mai mare greșeală pe care o fac business-urile online este că au impresia că trebuie să realizeze ceva similar cu ce văd în reclamele scumpe de pe TV.

„Dacă ne referim la conținut video de pus în reclame, în prime-time pe TV, conținutul video este încă foarte scump, pentru că este nevoie de un buget foarte mare pentru producție și de un alt buget și mai mare pentru promovare pe TV. În schimb, dacă ne referim la un clip de prezentare al unui produs pe care un brand vrea să-l promoveze unei audiențe nișate, atunci putem avea surpriza de a avea rezultate foarte bune cu un buget foarte mic.

Conținut video nu trebuie să însemne reclame care să fie plasate în YouTube sau Facebook, poate însemna și streaming-uri Live, în care un expert al unui brand îi învață pe consumatori cum să folosească produsele vândute de companie și să răspundă în timp real la întrebările clienților. În acest caz, nici nu prea putem vorbi de costuri de producție.

Chiar și în cazul reclamelor video, am descoperit reclame foarte bine realizate ce rulează pe YouTube și care nu au costat mai mult de câteva sute de euro, subliniază antreprenorul.

Ce caută utilizatorii pe YouTube și care sunt avantajele platformei

YouTube este al doilea cel mai mare motor de căutare online după Google, costurile pentru realizarea de conținut fiind mult mai mici decât în TV, iar audiența zilnică o depășește net pe cea a posturilor de televiziune.

YouTube este principalul canal pentru care brandurile trebuie să realizeze conținut video. Utilizatorii intră pe YouTube pentru acest lucru, nu pentru socializare, iar brandurile nu trebuie să lipsească de aici. De aceea crearea unui canal de brand pe YouTube este obligatorie.

În YouTube consumatorii caută tot felul de lucruri: clipuri de tip unboxing, tutoriale, cum să montezi, cum să schimbi piese la mașină, cum să folosești produsele cosmetice și așa mai departe. Utilizatorii caută lucruri cât mai aplicate dorind să își rezolve niște nevoi imediate. În aceste condiții, brandurile trebuie să profite de aceste tendințe în căutări și să câștige cât mai multă vizibilitate fix în rândul unorutilizatori care au nevoie de produsele sau serviciile lor.

Un avantaj foarte mare față de TV adus de YouTube este dat de posibilitățile de targetare multiple, foarte complexe și care le permit brandurilor să ajungă destul de ușor la publicul țintă. Acest avantaj nu există în TV, unde audiența este mult mai generală și ai nevoie de o acoperire mult mai mare pentru a atinge publicul țintă.

Live-uri pe Facebook și strategii de Stories pe Instagram

Pe rețelele sociale lucrurile diferă față de YouTube. Aici publicul vrea să interacționeze, vrea să vadă cine se află în spatele brandurilor. Este locul în care echipa din spatele produsului trebuie să ceară feedback, să loializeze, să arate deschidere către comunicare și să-și prezinte latura umană.

Un mod foarte bun și eficient pentru a face acest lucru este realizarea de „Live-uri”. Spre exemplu, oamenii interacționează foarte mult cu acele Live-uri în care un expert al companiei explică modul în care funcționează un produs sau cum trebuie utilizat. Expertul poate să răspundă în timp real întrebărilor consumatorilor și acest lucru crește încrederea în brand.

„Live-urile ne ajută să arătăm că suntem umani, de aceea și prind atât de bine. Dacă brandurile vin și cu un conținut util pentru consumatori, cum ar fi training-uri sau tutoriale susținute de experți ai companiei, impactul este și mai mare. Totodată, reprezintă și o modalitate foarte eficientă de a genera feedback rapid din partea publicului. Statisticile realizate intern de către colegii din departamentul nostru de Social Media, arată că Live-urile din rețelele sociale au cea mai mare rată de interacționare (engagement)”, menționează Robert Trandafir.

Pentru cei care au un public activ pe Instagram, specialiștii în marketing online susțin că brandurile ar trebui să-și dezvolte și o strategie de postări de tip „Story”, ce sunt din ce în ce mai urmărite de utilizatorii acestei rețele de socializare.

Din păcate, Twitter, o rețea socială foarte populară în afara țării, în special în Occident, are o rată de utilizare și cotă de piață reduse în România, așa că potențialul de promovare pe acest canal este unul foarte limitat pentru piața locală.
 

Vizualizari
540
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

Cookie Settings