Raluca Abrihan

Ce firme îşi mai fac campanii prin SMS şi cât costă o astfel de promovare

Thumbnail

În luna decembrie, în general, se înregistrează cifre record în ceea ce privește volumul de SMS-uri trimise, comparativ cu alte perioade ale anului când companiile au, în medie, un flux de două până la patru SMS-uri pe lună, explică o platformă locală de comunicare prin SMS. Ce firme apelează la astfel de campanii şi cât costă.

Afaceri în domenii precum retail, e-commerce, curierat, utilități, servicii sau sănătate, în special cele care se adresează direct consumatorului final sunt cele care apelează cel mai des la astfel de campanii, susţine SMSO, platformă ce oferă servicii de mobile marketing și SMS pentru companii.

"Sezonul de iarnă este unul al promoțiilor, iar afacerile au un interes crescut pentru a promova campaniile pregătite pentru această perioadă.  Aceste campanii cresc exponențial fluxul de SMS-uri, dat fiind faptul că pentru fiecare mesaj trimis este generată o serie de alte patru SMS-uri cu scop operațional precum cele de confirmare și livrare a comenzii, dar și cele bancare și de procesare a plăților", explică reprezentanţii companiei de marketing.

De la un an la altul, trendul observat de specialiști este de creștere pentru comunicarea prin SMS. Chiar și companii cu profil B2B apelează tot mai mult la astfel de servicii, prin intermediul cărora țin legătura cu partenerii de afaceri sau cu angajații. Aceste companii sunt preponderent din domeniul serviciilor financiare de leasing, transporturi, IT și altele, mai arată SMSO.

Pentru ca aceste campanii prin SMS să fie eficiente, specialiștii recomandă companiilor să fie atente la frecvența cu care sunt trimise, relevanța informațiilor pentru consumatori, dar și oferirea de avantaje în exclusivitate pentru acest canal de comunicare. De asemenea, extrem de important este ca mesajele de tip SMS să fie trimise în intervalul orar 9:00 – 19:00, în așa fel încât să coincidă cu intervalul alocat orelor de muncă.

Costul unui SMS oscilează între 0,029 și 0,026 euro.

În funcţie de tipul de abonament pentru care optează clientul costurile încep de la 175 de euro pentru 5.500 de SMS-uri şi ajung la 1.100 de euro pentru circa 32.000 de SMS-uri.

Parallax

Vizualizari
1154
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri