Firmă IT românească, desemnată Startup-ul Anului 2019 în Europa Centrală și de Est
Claudiu Zamfir

Firmă IT românească, desemnată Startup-ul Anului 2019 în Europa Centrală și de Est

Thumbnail

O firmă IT românească a fost desemnată, joi seara, Startup-ul Anului 2019 în Europea Centrală și de Est, la competiția Central European Startup Awards (CESA), organizată anul acesta la București.

Firma de software axată pe inteligență artificială Druid SA este cea care a câștigat premiul Startup of the Year la CESA 2019. Un alt premiant din România este Techcelerator - câștigătorul la categoria Cel mai bun accelerator sau incubator de afaceri. Cele două organizații românești au concurat la București împotriva  finaliștilor din alte 9 țări din regiune: Austria, Bulgaria, Cehia, Croația, Ungaria, Polonia, Serbia, Slovacia și Slovenia.

Cine este Druid, Startup-ul Anului 2019 în Europa Centrală și de Est

Druid SA câștigase premiul Startup-ul Anului 2019 în România, la faza națională a CESA. Firma dezvoltă o platformă „no code” care ajută companiile să planifice, să dezvolte și să distribuie chatboți - „roboți” software. Platformele „no code” permit și celor care nu sunt programatori să creeze aplicații software, prin interfețe grafice și configurări, în locul programării clasice.

Druid a fost fondată în anul 2018 de Liviu Drăgan (foto), un om de afaceri cu experiență mare în domeniul tehnologiei, cunoscut mai ales ca proprietar al firmei Total Soft. El a făcut o investiție inițială de 1,5 milioane de euro în Druid.

Imediat a atras investiții de la oameni de afaceri experimentați, cum sunt Anca Vlad, fondatoarea grupului Fildas (Catena), Radu Enache, proprietarul lunaţului de hoteluri Continental, şi Eugen Banciu, fondatorul Farmexpert. Între timp, Anca Vlad a ieșit din firma Druid.

Conform datelor colectate de Termene.ro, în prezent, cel mai mare acționat în Druid rămâne fondatorul Liviu Drăgan, cu 21,3%.

Alți acționari (direct sau prin alte firme) sunt: Iulian Trandafir (director general al Farmexpert), Eugen Banciu, Daniel Radu Enache, Leonard Alexandru Leca, Dragoș Cristian Bostănescu (investitor în Castel Film, Radu Bugică, Alexandra Diana Giușcă, Florentina Drăgan.

Fondatorul Druid, Liviu Drăgan, explica, în 2018, că startup-ul său avea să lanseze „o platformă multi-tenant și cloud-based”, cu asistenți virtuali disponibili pentru activitățile de suport clienți, vânzări, tehnicieni și resurse umane, asistenți programați să execute peste 200 de taskuri. „Utilizatorii platformei își vor putea construi propriii asistenți, instruindu-i să acopere anumite zone de business sau îi vor putea conecta la diferite aplicații pentru a oferi informații relevante și a-i asista în luarea deciziilor” - spunea Liviu Drăgan, la lansarea Druid.

Printre clienții Druid SA se numără și Banca Transilvania, pentru care firma IT a creat un sistem de chatboți, pentru comunicarea dintre angajați și departamentul de resurse umane, potrivit site-ului oficial al startup-ului.

Platforma Druid folosește tehnologii oferite de partenerii tehnologici din zona cloud și inteligență artificială (Azure, Microsoft Cognitive Services, Bot Framework ), precum și o serie de canale de comunicare utilizate pe scară largă (Facebook Messanger, Skype, WeChat, Twilio sau Slack), fiind complementară oricărui sistem informatic intern utilizat de către o companie.

De asemenea, Druid este partener tehnologic al UiPath, „unicornul” româno-american evaluat la 7 miliarde de dolari.

Cine este Techcelerator, Acceleratorul de afaceri al anului în Europa Centrală și de Est

Celălalt câștigător regional CESA care provine din România, Techcelerator, este un accelerator de afaceri ce selectează startup-uri IT și le oferă investiții de până la 100.000 de euro fiecare, în schimbul unui procent de părți sociale.

Finanțarea este asigurată de partenerul strategic, fondul de investiții GapMinder Venture Partners BV, cofinanțat prin Programul Operațional Competitivitate (POC) 2014-2020, susținut de Uniunea Europeană.

 

LISTĂ: Ceilalți câștigători regionali CESA 2019

Central European Startup Awards, ajuns la cea de-a șasea ediție, a avut gala de premiere pe anul 2019 la București, fiind organizată de Impact Hub Bucharest, ca gazdă. Anul acesta au fost 17 categorii, în care au concurat câștigătorii naționali din cele 10 țări menționate mai sus.

În total, în competițiile naționale CESA 2019 s-au înscris peste 5500 de organizații. Pe lângă cei 2 câștigători regionali care provin din România, lista premianților la celelate 15 categorii este următoarea:

  • Digital Nomad / Freedompreneur of the Year: Petra Fuerst, fondatoarea Liebestipps (Austria). Liebestipps este o rețea de coaching de libă germană.

 

  • Female Role Model of the Year: Tanja Sternbauer (Austria). Ea a fost managing partner în  Startup Live, un important program european de accelerare a afacerilor.

 

  • Best Social Impact Startup: I Rise Mechanics 357 (Bulgaria). Acest startup hi-tech bulgăresc realizează OMNIBOT, un dispozitiv robotic care ajută persoanele cu dizabilități motoare să-și recâștige din independență și să se integreze mai bine în societate.

 

  • Best IoT Startup: Neuron Soundware (Cehia). Firma folosește metode bazate pe inteligență artificială pentru a înțelege semnalele audio, astfel încât să detecteze din timp probleme tehnice la mașini.

 

  • Founder of the Year: Ivan Jelusic (Croația). Este manager tehnic și expert în dezvoltare de afaceri în domeniul produselor electronice pentru consumatori individuali, al dispozitivelor medicale, industriei prelucrătoare și al ingineriei.

 

  • Best Coworking Space: Impact Hub Czech Republic (Cehia). Este un spațiu de co-working care oferă birouri la comun pentru startup-uri.

 

  • Best Fintech Startup: Spendee (Cehia). Este o aplicație financiară de mobil, care ajută utilizatorii să-și înțeleagă și să-și gestioneze situația financiară. Într-un singur loc, utilizatorul are acces la: conturi bancare, portofele electronice, wallet-uri pentru criptomonede, cheltuieli.

 

  • Best Health Tech Startup: SignAll (Ungaria). Oferă o tehnologie pentru înțelegerea limbajului semnelor folosit de persoanele cu deficiențe de vorbire și auz. Startup-ul maghiar înglobează tehnologii de Natural Language Processing și Computer Vision.

 

  • Best Newcomer: TrustChain (Ungaria). Cel mai bun startup nou-venit oferă contracte digitale, verificarea drepturilor de semnătură și automatizarea soluționării amiabile a litigiilor, aducând mai multă încredere între companii.

 

  • Best Smart City Solution: Parkl (Ungaria). Oferă un sistem avansat de parcare smart și digitalizează sistemele clasice de parcare. Acest startup maghiar înlesnește procesul de alimentare a mașinilor electrice și ajută proprietarii de e-chargere să-și gestioneze dispozitivele pe o interfață transparentă.

 

  • Best AI/ Machine Learning Startup: Emplocity (Polonia). Firma a creat Emplobot, un asistent pentru carieră, bazat pe inteligență artificială, care caută joburi și depune CV-uri în locul candidaților. Este vorba despre o platformă de recrutare care folosește chatboți și motoare NLP (Natural Language Processing) pentru a culege date despre candidați.

 

  • Best Software Development Partner: Geckodynamics (Polonia). Firma face produse software as a service (SaaS), aplicații de mobil și desktop, soluții IT pe comandă.

 

  • Investor of the Year: LAUNCHhub (Bulgaria). LAUNCHub Ventures este un fond de investiții de capital de risc, care intervine în viața startup-urilor încă de la început.

 

  • Best Blockchain Startup: Bethereum (Slovacia). Este o platformă socială de pariuri pe competiții sportive, sporturi electronice și skill-based games (jocuri de aptitudini). Startup-ul slovac combină tehnologia blockchain și gamification.

 

  • People's Choice: Develiot (Bulgaria). Firma este axată pe dispozitive de culegere a datelor, dezvoltând un traseu complet și un business case pentru clientul final.
Vizualizari
9962
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

Cookie Settings