Claudiu Zamfir

Antreprenor de origine română, implicat într-un startup IT care a obținut o investiție de 4,2 milioane de dolari în SUA

Thumbnail

Un startup IT din SUA a obținut, vineri, o rundă finanțare de capital de risc de 4,2 milioane de dolari, condusă de un mare fond de investiții american, dar printre investitori se află și un antreprenor de origine română, care va consilia mai departe firma de tehnologie.

Startup-ul Linear a fost fondat de 3 programatori finlandezi stabiliți în Bay Area, statul american California: Karri Saarinen, Tuomas Artman și Jori Lallo. Pe scurt, firma a realizat o plaformă care ajută dezvoltatorii de software să lucreze mai repede și mai simplu.

Vineri, Linear a anunțat că a obținut o investiție seed de 4,2 milioane de dolari, condusă de Sequoia Capital, unul dintre cele mai mari fonduri de investiții pentru startup-uri, din Silicon Valley.

La runda de finanțare au mai participat și un alt mare fond de investiții de capital de risc, Index Ventures, dar și mai mulți business angels, printre care și Larry Gadea, un antreprenor canadian de origine română. El va rămâne alături de startup și va consilia mai departe echipa de fondatori Linear.

Larry Gâdea a deschis, în anul 2013, firma IT Envoy, un serviciu de înregistrare a vizitatorilor care intră într-o companie. Sistemul functionează printr-o aplicație de mobil.

Startup-ul a obținut investiții totale de aproape 60 de milioane de dolari, inclusiv de la firma de venture capital Andreessen Horowitz, foarte prolifică în Sillicon Valley. Envoy are clienți în cel puțin 70 de țări, printre ei numărându-se branduri ca Pinterest, Pandora, GoPro, Yelp.

Larry Gadea s-a născut în anul 1987, la Sibiu. El este plecat din România de la vârsta de 3 ani, când familia sa a emigrat în Germania mai întâi, iar apoi în Canada. Ulterior, Larry s-a stabilit în SUA, la San Francisco, din anul 2009.

Larry este de profesie inginer de software, cu studii la Universitatea Carleton din capitala Canadei, Ottawa. El și-a făcut ucenicia la Google și a lucrat apoi la companii mari, ca Twitter sau Shopify.

Parallax

Vizualizari
2944
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri