Aplicația Taraba Virtuală, care ajută fermierii să vândă legume proaspete, premiată cu 10.000 Euro
Claudiu Zamfir

Aplicația Taraba Virtuală, care ajută fermierii să vândă legume proaspete, premiată cu 10.000 Euro

Thumbnail

Două startup-uri românești care folosesc internetul în domeniul alimentației publice, Taraba Virtuală și FoodKit, au obținut fonduri nerambursabile de 10.000 de euro, respectiv, 5.000 de euro, la un concurs susținut de Uniunea Europeană, care a avut loc recent la București.

Vorbim despre competiția The Innovation Prizes 2019, organizată de EIT Food (parte a Institutului European pentru Inovare și Tehnologie) în colaborare cu Techcelerator.

10 idei de afaceri s-au calificat ăîn finala care a avut loc, la București, pe data de 12 septembrie 2019. Dintre acestea, 2 startup-uri și-au adjudecat fondurile nerambursabile în valoare totală de 15.000 de euro:

  • Taraba Virtuala - un grant de 10.000 de euro
  • FoodKit - un grant de 5.000 de euro.

Taraba Virtuală are o aplicație mobilă, pe Android și iOS, și un site web, care pun micii producători în contact direct cu cei interesați să cumpere produse locale, naturale. Afacerea a fost înființată în anul 2017 de doi programatori din Bucureșt, Roxana Bitoleanu și Vlad Retca.

Potrivit site-ului oficial, platforma „Taraba Virtuală” este deținută și administrată de firma Fespore IT SRL, din București. Conform datelor oficiale de la Registrul Comerțului, accesate prin portalul Termene.ro, această firmă este deținută oficial de Sanda Laurenția, din București.

Celălalt startup câștigător la sesiunea de pitching de la București este FoodKit. Prin site-ul său, acesta oferă kituri de mâncare sănătoasă, care sunt livrate fresh, în pachete vidate, gata de servit în 5 minute sau mai puțin.

Conform datelor disponibile pe Termene.ro, platforma FoodKit este operată de firma Foody Delivery Corp SRL, din București, înființată în februarie 2019 și deținută de 3 antreprenori români: Catalin Cristian Mușat, Ramona Pîslă și Alexandru Popescu (ultimii doi, printr-o altă firmă, City Business SRL).

Vizualizari
1715
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

Cookie Settings