Claudiu Zamfir

Startup pe fonduri UE: Platformă digitală care caută clienți internaționali firmelor IT românești

Thumbnail

Firmele IT românești își vor putea găsi clienți de pe piețele internaționale printr-o platformă  digitală care urmează să automatizeze procesele de vânzare, dezvoltată de un startup clujean finanțat din fonduri europene.

Platforma Techmatch aflată încă în dezvoltare, urmează să automatizeze 70% dintre procesele de vânzare a serviciilor IT, susțin fondatorii.

Startup-ul din Cluj-Napoca spune că are deja peste 30 de parteneri, companii de servicii IT din România, care însumează peste 3000 de angajați specializați într-o gamă largă de tehnologii,.

Astfel, Techmatch „își propune să fie liantul dintre potențialul industriei Tech și companii din țări precum Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Germania, Franța și Europa de Est”.

Firma românească a fost lansată recent de 3 antreprenori foarte activi în ecosistemul românesc de evenimente legate de startup-uri și tehnologie: Valentin Maior, Ștefan Koritar și Mircea Vădan.

Ei au fondat Techmatch cu ajutorul fondurilor europene, în cadrul unui proiect mai larg, denumit Partener Startup, finanțat prin schema România Start-Up Plus, din Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020.

Proiectul Partener StartUp a fost derulat în regiunea Nord-Vest de către GEA Strategy & Consulting, parte a grupului Civitta, alături de Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, Universitatea Oradea, Cluster Mobilier Transilvan, AgroTransilvania Cluster, ARIES Transilvania / iTech Transilvania Cluster și Impact Hub București. Aproape 50 de startuup-uri au fost înființate în acest proiect european.

Astfel, cei 3 tineri antreprenori clujeni au obținut 36.000 de euro din fondurile europene din acest proiect, pentru a fonda startup-ul Techmatch.

În plus, ei au contribuit cu o investiție din resurse proprii de peste 10.000 de euro, după cum ne-a declarat Valentin Maior.

Aflat încă în fazele de început, startup-ul susține că a intermediat deja contracte de 400.000 de euro pentru firme româneti IT, cu clienți din străinătate, însă momentan procesele de vânzare sunt manuale în cea mai mare parte.

Pentru anul 2020, fondatorii spun că au hotărât să automatizeze 70% dintre operațiunile de Vânzări și Marketing & Promovare, printr-o platformă software as a service (SaaS).

Ștefan Koritar​ , unul dintre acționarii Techmatch​ , spune despre platformă:

„Produsul la care am început să lucrăm ne oferă eficacitate prin digitalizare și șansa să scalăm ceea ce facem deja. În plus, va oferi și o componentă analitică, ce se va concentra pe cifre și analiză a partenerilor, clienților și operațiunilor, iar astfel vom avea un instrument puternic, transparent, prin care vom putea să raportăm evoluția serviciilor noastre către toți partenerii care ne oferă încrederea lor”.

Un asemenea instrument va ușura procesul prin care firmele de IT din România ajung la clienții internaționali.

Concret, firmele IT din România vor avea la dispoziție o echipă de specialiști a căror principală preocupare va fi să găsească clienți interesați să dezvolte servicii de software în țara noastră.              

Partenerii Techmatch vor avea, fiecare, câte un profil care descrie toate serviciile pe care ei le oferă, iar clienții interesați vor putea să ceară informații despre ei, despre serviciile lor și vor putea să îi contracteze pentru dezvoltarea unor produse noi.
 
În plus, echipa Techmatch va crea un proces de atragere a clienților internaționali, prin intermediul proceselor automatizate de Scouting, Marketing și Lead Generation, mai spune startup-ul românesc.  

Pentru anul 2020 Techmatch vrea să atragă proiecte în valoare de 2 milioane de euro și să-și extindă rețeaua de parteneri la 100 de companii din toată România.

În prezent, startup-ul are o platformă online, de achiziții business to business, care poate fi accesată AICI.

De asemenea, firmele IT care vor să intre în parteneriat cu startup-ul clujean pot completa un formular Google. Techmatch mai are și acest website.

Parallax

Vizualizari
2346
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri