Raluca Abrihan

Unul dintre cele mai mari fonduri de investiţii din Silicon Valley vine în Europa. O româncă ar putea conduce sucursala europeană

Thumbnail

Sequoia Capital este un fond de investiţii de tip venture capital , din Silicon Valley, cunoscut pentru investiţiţiile sale în Google, Apple, PayPal, Dropbox, LinkedIn, Eventbrite, Airbnb, Stripe, WhatsApp, dar şi în unicornul românesc UiPath, deschide un birou la Londra, care se vehiculează că ar putea fi condus de o româncă, scrie sifted.eu.

Sequoia, companie legendară pentru investiţii în giganţi IT americani, a fost înfiinţată în 1972, în Menlo Park, California.

Anul trecut a fost un an record pentru investiţiile în startup-urile europene, care au reuşit să strângă finanţări de peste 34 de miliarde de dolari. Mai mult, în 2018, în circa 7% dintre investiţiile făcute de fondurile cu capital de risc din Europa au fost implicate şi fonduri din Silicon Valley. Toate acestea arată că interesul pentru startup-urile europene este tot mai crescut, iar ecosistemul startup-urilor europene a înregistrat creşteri semnificative.

Cât despre persoanele care ar putea conduce biroul de la londra al Sequoia Capital, sunt vehiculate câteva nume, precum Jan Hammer, de la Index Ventures, Suranga Chandratillake de la Balderton sau Luciana Lixandru de la fondul Accel.

Luciana Lixandru, partener în fondul de investiții Accel. Românca activează la biroul din Londra al firmei americane de investiții Accel, una dintre cele mai prolifice din lume în domeniul investițiilor în startup-uri de tehnologie.
Luciana Lixandru este originară din Buzău, unde a absolvit Colegiul Național „BP Hasdeu”, potrivit publicației locale sansanews.ro. Părinții ei, Mihaela şi Nicolae Lixandru, au făcut afaceri în plan local, în domeniul cofetăriilor.

În 2003, Luciana a plecat în SUA pentru a face facultatea. Ea a studiat Matematica și Economia la Universitatea Georgetown din Washington (2003-2007), iar apoi a lucrat, ca analist, la Morgan Stanley, una dintre cele mai mari bănci de investiții din lume.

La Accel Partners, românca a coordonat în anul 2017 o rundă de investiții de serie B în valoare de 153 de milioane de dolari, acordară companiei de automatizări software UiPath, fondate la București de antreprenorul român Daniel Dines.

Firma de investiții Accel Partners este cunoscută investițiile sale timpurii în startupuri care între timp au devenit companii uriașe, printre care Facebook, Dropbox, Flipkart, Slack.

Parallax

Vizualizari
3604
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri