Raluca Abrihan
O româncă a fost selectată de Facebook să facă parte din Facebook Community Leadership Program (FCLP), iniţiativă globală care îşi propune să încurajeze construirea şi dezvoltarea de comunităţi prin training, sprijin şi finanţare.
Dedicat liderilor de comunităţi, FCLP a fost lansat în luna februarie a acestui an, în cadrul evenimentului Facebook Communities Summit Europe. În urma procesului de înregistrare şi selecţie, programul şi-a anunţat primii finalişti în data de 23 septembrie, în cadrul summit-ulului Mashable Social Good Summit din New York. Printre aceştia se numără şi românca Atena Boca, liderul de comunitate al Grupului La Primul Bebe.
Alături de ea vor intra în program şi alţi administratori de grupuri din ţări ale Europei Centrale şi de Est, precum Macedonia, Grecia şi Bulgaria.
“Într-o ţară în care nimeni nu susţine mamele, unde lipsa respectului faţă de copii şi îngrijirea medicală este imensă, Facebook ne-a oferit posibilitatea de a ne conecta, de a ne informa, de a primi sprijin. Când fiul meu avea 3 luni, am suferit de depresie postpartum. Am creat un mic grup pe Facebook, pentru a avea pe cineva cu care să vorbesc. Acesta a devenit vindecarea mea. Astăzi, este cea mai mare şi mai influentă comunitate pentru mamele din ţara noastră, care a schimbat viaţa a peste 35.000 de familii prin sprijinul pe care îl oferă, în primii 4 ani de la naştere, prin cele 16 comunităţi locale.
Viziunea noastră este de a sprijini mamele să ofere o educaţie mai bună unui milion de copii în următorii 5-10 ani. Mamele din întreaga lume nu sunt niciodată pregătite pentru ceea ce înseamnă un copil. Lipsa informaţiilor şi a sprijinului duce la depresii, scăderea stimei de sine şi a energiei, toate transmise copiilor. Sprijinul în timpul celor mai grele momente şi creşterea gradului de conştientizare cu privire la ceea ce are nevoie copilul le permite părinţilor să le ofere copiilor mai multă dragoste şi respect, pentru ca împreună să aibă o viaţă mai bună,” a spus Atena Boca.
Facebook Community Leadership îşi propune să îi susţină pe aceşti lideri care construiesc comunităţi din întreaga lume. În acest program au fost selectate 115 persoane, dintr-un total de 6.000 de aplicanţi din întreaga lume. O comisie de selecţie, care a inclus angajaţi şi experţi comunitari din afara Facebook, a revizuit fiecare aplicaţie, astfel încât să fie identificaţi liderii cu o viziune puternică, clară şi dedicată pentru comunitatea lor, spun reprezentantii Facebook, printr-un comnicat de presa.