5 liceeni români vor concura cu elevi din Belgia, Italia și Olanda în finala unei competiții europene de tehnologie - Idei si antreprenori - StartupCafe.ro
Adi Iacob

5 liceeni români vor concura cu elevi din Belgia, Italia și Olanda în finala unei competiții europene de tehnologie

Thumbnail

Cinci elevi din Constanța s-au calificat în finala europeană a unei competiției care încurajează tinerii să își aplice cunoștințele în domeniile Științei, Tehnologiei, Ingineriei și Matematicii (STEM) și să își dezvolte creativitatea și aptitudinile antreprenoriale. Elevii câștigători vor participa la finala europeană a competiției Sci-Tech Challenge 2019, care se va desfășura la Bruxelles, unde vor concura împotriva câștigătorilor finalelor naționale din celelalte trei țări participante: Belgia, Italia și Olanda.

102 elevi constănțeni au participat la finala națională a competiției, unde au fost provocați să relizeze un plan de modernizare a rețelei de transport din Bruxelles, prin asigurarea unor opțiuni de mobilitate rapide, eficiente, accesibile tuturor cetățenilor și cu un impact negativ redus asupra mediului.

Echipa câștigătoare a convins juriul prin creativitatea și fezabilitatea soluției la tema de lucru, propunând implementarea unui plan complex care urmărea mai multe elemente-cheie (reducerea emisiilor de CO2, confort pentru călători, consum redus de energie, semaforizare inteligentă): utilizarea de autobuze hibride etajate, telecabine electrice, biciclete cu dinam, turbine eoliene pentru tuneluri de metrou, locuri de parcare în zonele periferice și o aplicație inovatoare – Together for better (TFB) – care înglobează toate opțiunile de transport în oraș.

Elevii constănțeni care vor reprezenta România la finala europeană sunt: Andreea Maria Chiriac (Colegiul Național Mircea cel Bătrân), Vanessa Emily Herdean (Liceul Tehnologic Gheorghe Miron Costin), Mihaela Cristina Consferenț (Liceul Teoretic Ovidius), Răzvan Bucur (Liceul Teoretic Decebal), Bianca Maria Baias (Colegiul Național Mircea cel Bătrân).

Thumbnail

Competiția organizată de Junior Achievement Europe, cu sprijinul ExxonMobil, își propune să motiveze elevii cu vârste cuprinse între 15-18 ani să ia în considerare matematica, știința și tehnologia în alegerea viitoarei lor profesii, să crească gradul de conștientizare cu privire la importanța științei și a tehnologiei și la modul în care acestea pot fi aplicate în afaceri pentru a răspunde provocărilor viitoare. 

Evenimentul de la nivel național a atras elevi de la 20 de licee din județul Constanța, pasionați de știință, tehnologie și antreprenoriat. Ei au fost repartizați în echipe formate aleatoriu, au interacționat și și-au pus în valoare cunoștințele, creativitatea și abilitățile de prezentare. 

„Ziua competiției naționale a fost plină de emoții și un mare câștig în același timp, datorită oamenilor pe care i-am întâlnit și cu care am colaborat. Am experimentat o nouă modalitate de a lucra în echipă, am avut o înțelegere neașteptată cu echipa mea. Toată experiența trăită la Sci-Tech Challenge mă ajută să devin o persoană mai bună în viitor, pentru că toate emoțiile pe care le-am trăit mi-au arătat ceva despre mine, o altă față despre care nu știam”, a spus Andreea Maria Chiriac, elevă din echipa câștigătoare, Colegiul Național Mircea cel Bătrân.

Elevii câștigători vor participa la finala europeană a competiției Sci-Tech Challenge 2019, care se va desfășura la Bruxelles, în perioada 14 - 15 mai 2019.
 

Vizualizari
249
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu