Raluca Abrihan

Investiţie de 300.000 de euro într-o rețea de 60 de magazine agricole

Thumbnail

Un antreprenor român investeşte peste 300.000 de euro într-o rețea de 60 de magazine agricole în regiunea Moldovei și în județele din jurul Bucureștiului de unde fermierii pot cumpăra de la pui de o zi și furaje pentru animale și până la produse pentru grădinărit și moto utilaj.

”După 12 ani de experiență în agribusiness, am decis că este momentul să venim pe piață cu un nou concept de magazin agricol. Cele 60 de magazine Agri.Shop au la ora actuală peste 2.000 de produse fiecare, de la pui de o zi și furaje pentru animale și până la produse pentru grădinărit și moto utilaje”, a declarat Ciprian Ivana.

”Banii provin atât din fondurile noastre proprii, cât și din finanțări bancare și am hotărât împreună cu partenerii mei să îi alocăm pentru dezvoltarea rețelei de magazine Agri.Shop întrucât noi credem foarte mult în potențialul agricol al României și vrem să fim cât mai aproape de micii fermieri și de nevoile lor”, a explicat antreprenorul.

Fondatorii rețelei de magazine agricole Agri.Shop au semnat recent un parteneriat cu o firmă internațională, care activează în domeniul agribusiness și care are o cifră globală de afaceri de peste 10 miliarde de euro. ”Acest parteneriat ne ajută să avem în toate magazinele Agri.Shop produse premium, la prețuri accesibile și, cel mai important, care sunt fabricate în România. De asemenea, parteneriatul ne-a permis dezvoltarea unei game proprii de furaje, Agri.Premio, pe baza unor rețete adaptate și îmbunățățite cu ajutorul celor mai noi tehnologii în domeniu ”, a mai spus Ciprian Ivana.

Conceptul Agri.Shop presupune furnizarea către fermieri de produse de calitate înaltă, care provin din zone de proximitate și de pe teritoriul României în toate cazurile în care acest lucru este posibil.

Magazinele Agri.Shop sunt situate în Suceava, Iași, Botoșani, Vaslui, Bacău, Călărași, Ilfov și Argeș. În rețeaua Agri.Shop sunt angajate în prezent circa 100 de persoane, iar în proporție de peste 90% salariații provin din zonele rurale.

Antreprenorul Ciprian Ivana este de peste 12 ani implicat în diverse proiecte de antreprenoriat în domeniul agricol. Anterior, Ciprian Ivana a lucrat în sectorul managementului financiar și al contabilității.

Parallax

Vizualizari
2494
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri