Claudiu Zamfir
Firmele de IT pot folosi un nou sistem de testare a programatorilor la interviurile tehnice de angajare, denumit Byteboard, lansat de compania Google.
Byteboard este creat de atelierul Google pentru proiecte inovatoare, Area 120, a anunțat recent gigantul IT pe blogul său.
Sistemul destinat firmelor care angajează programatori îmbină abilitățile de inginerie software ale specialiștilor implicați cu o cercetare amplă în teoria evaluării de resurse umane.
„Interviul nostru evaluează abilități ca rezolvarea problemelor, cunoștințe legate de rolul informaticii, fluența codului, mentalitatea de dezvoltare și interacțiunea interpersonală”, scrie Sargun Kaur, manager general al proiectului Byteboard.
Evaluatorii Byteboard - ingineri de software cu o experiență de peste 15 ani - sunt instruiți pentru a examina în mod obiectiv fiecare interviu anonimizat, luând în considerare 20 de abilități esențiale de inginerie software, care sunt transformate într-un profil de competențe pentru fiecare candidat folosind rubrici clare și bine definite.
Byteboard oferă un serviciu end-to-end care include dezvoltarea, administrarea și evaluarea interviurilor, permițând firmelor care fac angajări să se concentreze pe întâlnirea mai multor potențiali candidați față în față și pe creșterea numărului de candidați pe care îi pot intervieva.
Clienții Byteboard au inlocuit cu noul sistem până la 100% din interviurile preliminare (de dinainte de invitarea candidatului la firmă), realocând efortul de HR în univeristăți sau la conferințe de profil.
Interviul tehnic Byteboard este disponibil în prezent pentru posturi de programatori back-end și full-stack, concentrându-se pe evaluarea competențelor generale. În a doua jumătate a anului 2019, sistemul urmează să se extindă către posturi de front-end, data engineering, testing și mobile engineering.
Limbajele de programare cuprinse sunt Java, Python, Ruby, C++, C#, JavaScript (node.js) și Go.
Firmele interesate pot cere demo AICI.