Luminita Pirvu

Aspire Bootcamp caută tineri care doresc să învețe cum pot începe o afacere

Thumbnail

Bootcampul reprezintă primul pas către programul de pre-accelerare Aspire, care a apărut din observarea unei lacune între stadiul de dezvoltare al start-up-urilor din regiune și cerințele pe care programele globale de accelerare le au. De altfel programul de pre-accelerare își propune să aducă împeună  împreună participanți cu abilități tehnice și de management, pentru a forma echipe și pentru a crea o afacere. 

Tinerii interesați vor avea oportunitatea de a lua contact cu lideri din diverse industrii, pentru a înțelege mai bine problemele cu care aceștia se confruntă în fiecare zi. Echipele formate au la dispoziție 48 de ore să pună bazele unei afaceri, pe care apoi o vor prezenta potențialilor investitori. 

Aspire Bootcamp reprezintă o experiență intensă de 4 zile, care integrează exerciții de formare a echipei și design thinking, implicarea directă a industriei și un hackathon.

Programul integral Aspire de pre-accelerare se desfășoară pe parcursul a 3 luni, echipele selectate primind câte un manager de proiect din partea Aspire, acces la o comunitate de peste 650 de membri și la resursele acesteia, traininguri orientate spre nevoile lor, oportunitatea de a lucra cu o serie de mentori și acces la micro-investiții. 

La sfârșitul programului, echipele vor avea construit un prototip și o rețea de clienți, aspecte care îi califică pentru participarea la un program de accelerare sau chiar pentru o prima investiție. 

Evenimentul va avea loc în perioada 12-15 Aprilie 2018 în București iar cei interesați pot să aplice până pe data de 1 Aprilie, folosind formularul online de pe site-ul organizației

Aspire Bootcamp își propune să contribuie la dezvoltarea zonei de antreprenoriat în regiunea balcanică, prin oferirea unui mediu de dezvoltare și testare a potențialului în piață a ideilor și ajutând la scalarea acestora. 

Aspire a fost fondat în anul 2011 de absolvenți români de la universități de top din Statele Unite și Europa, precum Harvard, Princeton, Wharton și Georgetown. Misiunea Aspire  este să descopere și să motiveze talente cu potențial de a deveni lideri în comunitățile din care fac parte. În jurul Aspire s-a creat o comunitate dinamică de peste 650 de Alumni cu peste 37 de naționalități diferite, cu vârste cuprinse între 15 și 35 de ani.  

Aceștia organizează periodic evenimente în țări precum Statele Unite, Marea Britanie sau Olanda și beneficiază de o rețea de job-uri și oportunități în România și în străinătate. Companii de top au recrutat prin intermediul organizației candidați pentru poziții variind de la junior la senior, care depășesc așteptările și excelează în domeniile în care s-au specializat.

Prima inițiativa de a sprijini comunitatea de antreprenori din Aspire a fost Incubatorul Aspire fondat în 2016, care a pornit cu un circuit închis și a avut ca scop dezvoltarea unui produs minim viabil care sa atragă primii clienți în companiile nou înființate.

Aspire Bootcamp este organizat mulțumită Black Sea Regional Trust, un proiect al German Marshall Fund, și cu sprijinul partenerilor locali și naționali.
 

Parallax

Vizualizari
1051
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri