O aplicație pentru locuri de parcare a obținut o finanțare de 50 de milioane de dolari în SUA

O firmă americană care a realizat o aplicație prin care șoferii găsesc, rezervă și plătesc locuri de parcare a obținut joi o nouă investiție, de 50 de milioane de dolari, scrie TechCrunch.com.

 
 

SpotHero, firma care a realizat aplicația cu același nume, a primit runda de finanțare serie D de la mai multe fonduri de investiții de capital de risc: Macquarie Capital, Union Grove Venture Partners, Venture Partners și alții.

Firma a primit până acum finanțări totale de 118 milioane de dolari, în 4 runde de investiții, și operează în 300 de orașe din SUA și Canada.

 
 

Cu noua finanțare de 50 de milioane de dolari, SpotHero vrea să se extindă mai mult în orașele în care operează, să-și dezvolte platforma și să angajeze personal.

Firma a încheiat deja parteneriate cu companii ca Google (pentru asistentul personal Google Assistent), Waze (pentru localizarea parcărilor prin aplicația de navigație), Moovit (aplicație de orientare în transport) sau Hertz (închirieri auto).

Aplicația SpotHero a fost deschisă la Chicago, în anul 2011, de 3 antreprenori americani: Jeremy Smith, Lawrence Kiss și Mark Lawrence.

Și în România au fost dezvoltate aplicații de parcare, două exemple fiind Parking Spotter și Parking+Plus.