Octavian Pătrașcu
Mai jos vă prezentăm o listă cu 7 lucruri pe care poate nu le știai despre startup-uri.
1. Ciclul de dezvoltare al unui Minimum Viable Product (MVP - mai simplu spus, ceva apropiat de prototip) poate ajunge până la trei ani. Mai adaugă alți câțiva către tranziția către un model de business repetabil de la an la an și îți vei da seama de ce o companie poate fi numită startup și la 10 ani de la fondare.
2. Dacă startup-ul tău e în România, poți accesa o serie de acceleratoare/incubatoare de afaceri. O listă a acestora poți găsi pe romanianstartups.com, unde există și directoare de antreprenori și business-uri incipiente, după care îți vei putea da seama în ce stadiu ești. O alternativă e programul guvernamental start-upnation.ro, care oferă finanțări de până la 200 de mii de lei, deși a fost criticat din diverse motive. Nu concedia aceste resurse din primul pas. Accesându-le, te vei alege, dacă nu cu o finanțare, măcar cu cunoștințe.
3. “Banul la ban trage”. Ai auzit acest proverb, dar nu-l neglija nici în cazul startup-urilor. Pe de o parte, nu poți porni numai cu muncă și pasiune: îți trebuie și niște fonduri minime. Pe de alta, rundele succesive de finanțare ale unui business incipient exact asta înseamnă, că vei accesa un finanțator mai mare numai pe baza altora, mai mici. A ajunge direct pe burse e la fel de neverosimil cu a crea o corporație din resursele financiare proprii, presupunând că nu ești moștenitorul unei familii ca Rockefeller sau Getty.
4. Ai îngropat un startup? Nu te duce la mănăstire. Forbes afirmă că 90% dintre startup-uri sunt eșecuri. Un studiu al specialiștilor de la Berkeley și Stanford situează același procent la 92%. Pare curios, dar eșecurile celor care au deja alte eșecuri la activ sunt, procentual, mai puține.
5. De ce-ai investi în marketing, dacă și-așa nu ai resurse? Există un motiv: dacă cumva te-ai apucat să înveți pe propria piele cum se folosesc rețelele sociale și reclamele Google, gândește-te câte ore de lucru ai consumat pentru ca, eventual, să obții rezultate slabe sau chiar să te faci de rușine. Nu te gândi la bugete de zeci de mii de euro ca alternativă la a face totul de unul singur: există specialiști care obțin rezultate bune și cu bugete mult mai mici.
6. “Am 10 ani de experiență în corporații, mă pot lansa oricând ca antreprenor”. Da, dar nu uita ce spun specialiștii în resurse umane: calitățile inovatorilor în business sunt în mare parte opuse celor ale unui manager de succes într-o companie mare. Ultimul e obligat să fie conservator și precis prin însăși ierarhia companiei, primul are nevoie de viziune, leadership și capacitatea de a își asuma riscuri. Cunoașterea aprofundată a unei piețe e, în principiu, principalul asset al unui fondator. Dar peste asta trebuie adăugate calitățile de antreprenor.
7. Crezi că un startup e o bătălie solitară, pe care va trebui să o porți multă vreme? Nu e deloc așa. Chiar și în România există destui antreprenori. Caută-i și îi vei găsi, posibilitatea de a te întâlni cu un concurent direct e minimă. În schimb, vei putea beneficia de energia și sfaturile lor și, precum știi, în ultimă instanță asta înseamnă networking. Și pentru a evolua ca antreprenor, și pentru a accesa fonduri, ai nevoie exact de asta, de networking.
Despre autorul articolului:
Octavian Pătrașcu este un antreprenor și angel investor cu o carieră de peste 10 ani în piețele de capital, tech, fintech și real estate. A realizat trei exituri de succes, dintre care două pentru branduri globale care activează în piețele financiare și unul, ca investitor minoritar în Vector Watch. Este managing partner al Key Way Group și fondator al TVP Family Office. Comentariile lui pot fi găsite online pe Octavianpatrascu.com.