Răzvan Tătaru

Trei românce, câștigătoare a câte 10.000 EUR, granturi pentru afacerile lor

Idee de afacere, femeie care ține un bec, antreprenoare

Andreea Maier, Ștefania Surdu și Roxana Damaschin sunt cele trei antreprenoare care au câștigat câte un grant în valoare de 10.000 de euro fiecare, în cadrul programului She’s Next, potrivit unui comunicat transmis, joi, StartupCafe.ro.

Cele trei au fost desemnate câștigătoare în cadrul Pitch Day, gala de premiere, organizată pe 20 noiembrie în București.
Zece finaliste și-au prezentat planurile de dezvoltare în fața juriului și a invitaților, iar cele trei câștigătoare au convins audiența că au motivația și abilitățile necesare pentru a-și duce afacerea la nivelul următor cu sprijinul acestor granturi.

Ce vor face câștigătoarele cu banii primiți

  • Andreea Maier, fondatoarea Craft Laser, va folosi fondurile primite pentru a investi într-un echipament cu ajutorul căruia să imprime desene și grafica proprie pe produse și suveniruri textile. Ambiția ei este să devină un brand turistic de țară și prima alegere a magazinelor oficiale din cadrul obiectivelor turistice din România.

Afacerea Craft Laser, din Oradea, sprijină atracțiile turistice să își povestească istoria și personajele locale, oferind suveniruri personalizate pentru fiecare obiectiv turistic din România, cu desene realizate manual de un artist local.

  • Ștefania Surdu, fondatoarea Germanis Forum, are ca obiectiv extinderea centrului educațional din comuna Tomești, județul Iași, cu încă o sală de clasă, echipată cu mobilier școlar și tablă inteligentă. Își dorește să ofere șansa mai multor copii din mediul rural să aibă acces la tehnologie și învățământ de calitate, la cursuri interactive de limba germană și engleză, ce vor contribui la dezvoltarea competențelor lor digitale și lingvistice.

Germanis Forum, din Iași, oferă cursuri online și fizice de limba germană, creează materiale didactice interactive pentru învățarea limbilor straine și organizează concursuri lingvistice.

  • Roxana Damaschin, fondatoarea OilRight, va utiliza finanțarea pentru dezvoltarea capacității de colectare a uleiului alimentar uzat prin extindere geografică (creștere cu 50%). Vizează să implementeze o campanie de conștientizare în ceea ce privește gradul mare de poluare prin ulei alimentar uzat, să investească în capacitatea de vânzare, dar și să înceapă demersurile de replicare, prin structurarea unui model de franciză socială. 

Afacerea OilRight, din Timișoara, furnizează servicii de colectare a uleiului alimentar uzat și produce lumânări parfumate și kituri DIY din ulei alimentar reutilizat.

Peste 1.000 de antreprenoare s-au înscris în prima ediție a programului „She’s Next”, iar zece dintre acestea au fost selectate pentru a beneficia de sesiuni de mentorat personalizate și ședințe de coaching de grup, în care au avut ocazia să interacționeze.

Peste 40% dintre antreprenoarele care au intrat în acest program au declarat că se confruntă cu provocări legate de promovarea afacerii în mediul online, de lipsa resurselor financiare pentru a angaja un mentor, dar și de nevoia de a avea oportunități de networking mai bune.

În plus, 41% dintre respondente au menționat că au nevoie de sprijin pe zona de vânzări și marketing, în timp ce o treime au declarat că le-ar ajuta expertiza pe zona de planificare financiară și acces la finanțare.

Lecțiile învățate de antreprenoare în cadrul acestui program au inclus: identificarea profilului clientului ideal, clarificarea și structurarea pașilor următori pentru dezvoltarea afacerii, găsirea unor noi direcții de creștere, clarificarea rolurilor într-o echipă, precum și sfaturi despre cum se pot purta negocieri mai dificile.

Programul Visa „She’s Next”, lansat cu sprijinul ING, s-a desfășurat în perioada aprilie - noiembrie 2024, iar sesiunile de mentorat și coaching s-au desfășurat pe o perioadă de 5 luni (iunie - noiembrie).

Parallax

Vizualizari
472
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri