Denisa Crăciun
O brățară pentru vârstnici, dotată cu senzori pentru monitorizarea funcțiilor vitale, o soluție de automatizare a introducerii datelor legate de stocuri pentru mediul de lucru din serviciile de urgență și o platformă în care pot fi postate actualizări legate de starea de sănătate a pacienților sunt trei idei românești câștigătoare la un hackathon național pe tema medicinii de urgență, a situațiilor de urgență și rezilienței.
Hackathonul „Medicină de urgență, situații de urgență și reziliență” este cel de-al șaptelea eveniment din seria de hackathoane organizat de Centrul de Inovare în Sănătate HIVE, din cadrul Universității Babeș-Bolyai.
Cinci echipe finaliste au propus soluții pentru rezolvarea a 4 provocări, iar la final au fost alese 3 echipe câștigătoare.
Astfel:
Temele abordate în cadrul evenimentului au fost: îmbunătățirea sistemului de urgențe, facilitarea răspunsului în situații de criză și monitorizarea grupurilor vulnerabile.
Hackathonul a fost conceput ca un eveniment de 4 zile (în perioada 24 – 27 noiembrie 2021). Primele două zile au fost de training și următoarele două de competiție.
Primele două traininguri au abordat temele inovării în sănătate și a modului de funcționare a sistemului de urgențe iar al treilea a fost conceput pentru a contribui la înțelegerea practică a modului de prezentare a ideii de proiect: de la a spune o poveste într-o manieră creativă până la a convinge publicul și potențialii investitori de valoarea ideii prezentate.
Evenimentul a fost desfășurat exclusiv online, pe platformele Discord și Zoom astfel încât atât participanții, cât și mentorii, să aibă posibilitatea de a se conecta de la distanță, indiferent de locația în care se află. Participanții la hackathon au format echipe de 2-6 membri care au lucrat sub îndrumarea mentorilor cu experiență extensivă în domeniul medicinei de urgență, situațiilor de urgență și IT.