Raluca Abrihan
Startup-ul românesc Telios, care oferă servicii de telemedicină, a anunțat azi că a încheiat o nouă rundă de investiții prin care a atras o finanțare de 200.000 de dolari, cu participarea investitorilor existenți și cu atragerea de noi investitori.
Runda de investiții a fost sindicalizată de Transilvania Angels Network din Cluj-Napoca, cu implicarea altor două rețele de investitori de tip angel, Growceanu din Timișoara și TechAngels România din București, prin Smart Impact Capital, o nouă firmă micro VC înființată fondată de Matei Dumitrescu, vicepreședinte TechAngels România.
Este prima dată când 3 dintre cele mai mari rețele de investitori de tip angel din România realizează o investiție comună.
Serviciile Telios acoperă un număr divers de pacienți, de la manageri la angajați din diverse industrii, care pentru a menține economia funcțională în timpul crizei actuale, au atât nevoie de protecție împotriva COVID-19 cât și de servicii de asistență medicală furnizate de la distanță.
Finanțarea primită va fi utilizată pentru creșterea gradului de conștientizare a beneficiilor telemedicinei în România, consolidarea poziției pe piață, extinderea echipei medicale și îmbunătățirea funcționalităților platformei.
”Deservim atât manageri corporativi care trebuie să lucreze de acasă, cât și șoferi de camioane sau lucrători din depozite care au nevoie de sfaturi pentru sănătate în timp ce sunt pe drum sau în locații greu accesibile. Avem de departe cea mai mare amprentă socio-economică din telemedicina românească, ceea ce ne pune într-o poziție foarte bună pentru a avea o contribuție importantă asupra asistenței medicale în timpul crizei COVID-19. Mai multe companii și asigurători, precum Asirom, au optat pentru Telios Care ca și principal furnizor de servicii medicale de telemedicină”, a declarat Philip Choban, CEO și co-fondator al Telios.
„Mă bucur să fac parte din Telios, și pentru faptul că am contribuit ca și investitor și consilier în ambele runde de investiții. A fost o provocare pentru mine să contribui la acest proiect, împreună cu fondatorii și ceilalți stakeholderi, pentru a construi ceva inovator și foarte necesar pentru sănătatea noastră. Fiind un pionier pe piața românească, Telios aduce prin intermediul fondatorilor săi o bogată experiență americană în domeniul telemedicinei, ajutând sistemul de asistență medicală să învețe cum să reducă numărul de vizite la clinici și cum să beneficieze de economisirea timpului și a costurilor pentru angajați și companii și pentru introducerea unui important serviciu de obținere a unei a doua opinii medicale. Toate acestea constituie o bază bună pentru o creștere masivă în lunile și anii următori.”, a adăugat Florin Pop, Transilvania Angels Network și investitor fondator la Telios.
Folosind Telios, companiile private și asigurătorii pot oferi angajaților și pacienților asigurați, împreună cu familiile lor, acces 24/7 la servicii de telemedicină de vârf furnizate de o echipă dedicată de medici și asistente. În loc să aștepte zile întregi pentru o vizită la medicul tradițional, pacienții pot apela la medic prin telefon sau online, primind o consultație de la cel mai potrivit specialist, în doar câteva minute, fără a fi expuși contactului cu alți pacienți.
„Am fost impresionat de etica muncii din echipa Telios, fie că vorbim de personalul medical, cel tehnic sau cel din vânzări, o echipă ce se concentrează pe servicii de asistență medicală de calitate pentru toți clienții. Sunt mândru de angajamentul ferm al Telios în proiecte sociale, prin furnizarea serviciilor lor și către persoane defavorizate, inclusiv nevăzătorilor și veteranilor”, a comentat Emmett King, co-fondator Transylvania Angels Network și investitor fondator la Telios.
”Am fondat Smart Impact Capital special pentru a ajuta startup-urile de impact, cum este Telios. Nu suntem doar investitori, ci suntem un grup de oameni cu experiență vastă în afaceri, accelerare și finanțare, implicați direct în creșterea companiilor din portofoliu. Construirea unei punți între startup-uri și investitori și dezvoltarea capacității startup-urilor de a executa afacerea și de a ridica finanțări a fost unul dintre principalele focusuri de-a lungul carierei mele ca investitor și, în același timp, ca expert în accelerare ", spune Matei Dumitrescu, fondator al Smart Impact Capital și vicepreședinte TechAngels România.
„Suntem încântați să fim implicați în sprijinirea Telios, deoarece se aliniază strategiei noastre pe termen lung de a deveni o platformă de inovare. Misiunea Spherik este de a sprijini inovația în domenii cheie, investind în startup-uri, punând la dispoziția lor resurse de creștere și ajutându-i să se conecteze la stakeholderi relevanți. Este o onoare să facem prima noastră investiție către un jucător atât de promițător pe piața internațională de telemedicină, cum este Telios.", a declarat Paul Brie, președinte Spherik.
Telemedicina deține răspunsul la multe dintre problemele din sistemul de sănătate din România. Rezultate unui sondaj publicat la începutul anului 2020, la care au răspuns peste 10.000 de persoane din 8 orașe din România, a arătat că 85% dintre persoanele care au nevoie de asistență medicală amână de obicei vizita la medic sau o anulează cu totul.
Acest lucru expune milioane de români la riscuri substanțiale pentru sănătate, zile de muncă ratate și o calitate a vieții mai scăzută. De asemenea, afectează în mod direct productivitatea și cifra de afaceri a companiilor, deoarece foarte mulți angajați nu vin la muncă din motive care ar putea fi evitate printr-o vizită timpurie la medic, spun reprezentanţii startup-ului.
„Mă bucur să văd acest pas înainte pentru Telios, contribuția a peste 15 investitori de tip angel, din 4 organizații de investiții, este un exemplu că putem comunica și aborda oportunitățile împreună. Ca urmare a eforturilor echipei fondatoare, Telios se află acum într-o poziție foarte bună de a ajuta societatea în timpul crizei și de a beneficia de dezvoltarea accentuată a telemedicinei din acest moment”, a adăugat Mircea Vadan, fondatorul Cluj Startups și membru al consiliului de administrație al Spherik.
Telios a fost lansat în august 2018, după doi ani de dezvoltare a platformei.
Transilvania Angels Network (T.A.N.) este o inițiativă care reunește oameni de afaceri interesați de investiții de tip angel și de mentorat pentru startup-uri tech.
Ca rețea, se concentrează pe punerea în legătură a oamenilor doritori de a învăța unul de la celălalt, ajutând astfel să crească și să maturizeze ecosistemul de startup-uri local.
Asistență include implicarea personală prin investiții și / sau îndrumarea startup-urilor și a membrilor echipelor.
T.A.N. a fost creată în 2018 ca o filială a Cluj Startups, o organizație non-profit care sprijină tinerii antreprenori încă din 2012, care are ca misiune sprijinirea, creșterea și investițiile în ecosistemul de startup-uri și dezvoltarea experienței antreprenoriale din România.
TechAngels a fost fondată în 2013 cu scopul de a deveni un punct de întâlnire între startup-urile tehnologice și investitori.
Grupul are ca obiective principale: educarea și susținerea tinerilor antreprenori pe parcursul investițiilor, accesul la programele de accelerare și alte resurse necesare pentru dezvoltarea propriei afaceri și încurajarea potențialilor investitori de tip angel să facă primii pași în acest domeniu.