Denisa Crăciun

Startup timișorean care folosește IA pentru treceri de pietoni mai sigure, admis într-un accelerator susținut de Google

treceri de pietoni

Un startup IT din Timișoara, care folosește inteligența artificială pentru a face trecerile pentru pietoni mai sigure, a fost selectat într-un accelerator susținut de Google.

Startup-ul Blume Technologies, lansat la Timișoara în 2021, a fost selectat, alături de alte 12 startup-uri, în programul de accelerare Social Tides Grow AI, lansat de INCO, o organizație globală, și susținut de Google.org și Google for Startups Accelerator.

Programul, care s-a lansat pe 9 aprilie 2024, are scopul de a susține cele 13 startup-uri în scalarea soluțiilor lor bazate pe IA și ML (Machine Learning). Este vorba despre startup-uri din Suedia, Italia, UK, Spania, Ucraina, Polonia, Cehia, Lituania și România.

Pe lângă suport și mentorat, startup-urile au șansa să primească granturi de până la 250.000 dolari.Startup-urile vor participa, în următoarele 6 luni, la sesiuni de training și vor lua lecții de la experți Google în IA, astfel încât să-și dezvolte tehnologia și ideile de afaceri.

Startup-ul timișorean este condus de trei tineri români: Robert Olariu (CEO), Alexandru Chiru (COO) și Caius Ioan Debucean (CTO).

Startup-ul își propune să reducă numărul de accidente de pe trecerile de pietoni, monitorizându-le cu ajutorul unor camere video amplasate pe fiecare parte a carosabilului.

„Semnalul primit de la camere este analizat de către un sistem ce folosește inteligență artificială (AI) și determină poziția exactă a pietonului, verificând dacă acesta este în zona de trecere pentru pietoni sau nu. Folosind un sistem de semnale luminoase LED distinse avertizăm șoferii în legatură cu prezența pietonilor la trecere. LED-urile sunt poziționate pe fiecare parte a carosabilului și se vor aprinde doar cele de pe partea de unde se afla pietonul”, potrivit Blume Technologies.

Parallax

Vizualizari
555
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri