Claudiu Zamfir

Un startup românesc de turism susține că valorează 850.000 de euro

Thumbnail

În 2020, când a izbucnit pandemia COVID-19, turismul a fost lovit din plin, pe fondul resticțiilor de călătorie. Patru antreprenori români și-au deschis chiar în 2020 o agenție de turism, iar acum ei cred că startup-ul lor valorează 850.000 de euro și caută finanțări de la investitori.

Epicvisits.com se definește ca „hibrid între o agenție turistică și o platformă de rezervări, cu specific epic”.

Fondatorii săi, Raluca Jianu, Mihai Bârsan, Bogdan Jianu și Emanuel Pasat, demarează joi o campanie de multifinanțare pe platforma SeedBlink în care vor să obțină în total 150.000 de euro de la investitori. Investitorii SeedBlink pot acoperi din această rundă până la 110.000 de euro, pentru 11% din capital, iar ticketul minim de investiție pornește de la 2.500 de euro.

În schimbul banilor, ei cedează 15% din firmă, considerând că startup-ul lor valorează 850.000 de euro înainte de finanțare.

Startup-ul spune că, dacă va primi banii de la investitori, îi va folosi pentru „accelerarea dezvoltării tehnice a produsului, vânzări și marketing”, conform unui comunicat transmis StartupCafe.ro.

Trei investitori din lumea publicității s-au alăturat proiectului lor: Adrian Țuluca (Propaganda Creative Marketing), Felix Tătaru (GMP Group) și Bogdan Tudor (StarTech Team).

Epic Visits spune că se adresează celor care au nevoie de inspirație pentru călătorii memorabile și caută soluții potrivite stilului lor de viață.

Pe scurt, startup-ul funcționează așa:

  • Listează top 10% proprietăți cu un așa-numit „factor epic”, ce se referă la design, poveste, priveliște, locație, experiență.
  • Serviciul oferă turiștilor posibilitatea personalizării unei excursii prin intermediul unui configurator „Mix and Match”.

„Factorul epic este cel care asigură un potențial mare de scalare, rămânând în același timp diferențiat atractiv” - susține startup-ul românesc.

Fondatorii au lansat un produs minim viabil (MVP) în toamna anului 2020. O nouă versiune a site-ului, cu o serie de funcționalități construite pentru gazde și consumatori, va fi disponibilă din această toamnă. Startup-ul are și o prezență locală stabilită în Franța.

„Cel mai mare câștig al nostru, ca startup, a fost să colaborăm cu cei de la SeedBlink și le suntem recunoscători pentru sesiunile de mentorat și de consultanță, pentru tool-urile de evaluare dezvoltate, pentru provocările pe care ni le-au adresat. Fiecare etapă parcursă cu ei ne-a ajutat să progresăm și să fim cu un pas mai aproape de atingerea viziunii noastre”, a declarat Raluca Jianu, cofondatoare a Epicvisits.com.

Atât cât a apucat să funcționeze în 2020, firma, cu sediul în comuna brașoveană Ucea de Jos, a avut venituri de 488 de lei și a cheltuit 94.000 de lei, conform datelor oficiale de la Ministerul Finanțelor.

Parallax

Vizualizari
1068
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri