Claudiu Zamfir

Startup românesc de evenimente virtuale - 750.000 euro finanțare

Thumbnail

Antreprenorii Sergiu Biriș și Andrei Dunca, cunoscuți pentru afaceri online ca Trilulilu și LiveRail, și-au dechis în septembrie 2020 o platformă de evenimente virtuale, iar acum au obținut finanțări de 570.000 de euro de la investitori și vor să ajungă la 750.000 de euro.

Noul startup al celor doi antreprenori, Eventmix.live, este o platformă care permite organizatorilor de evenimente să deruleze evenimente virtuale și hibride sub brand propriu.

Startup-ul a lansat o campanie de strângere de investiții pe platforma de multifinanțare equity Seedblink. Obiectivul rundei a fost de a obține din partea investitorilor suma de 500.000 de euro care să ajute compania să accelereze expansiunea globală. Eventmix.live a reușit să depășească în câteva ore acest prag, obținând peste 570.000 euro, adică 115% din target.

Având în vedere interesul ridicat arătat de investitori, compania a decis să accepte în continuare investiții până la atingerea pragului de 750.000 euro.

La runda de finanțare va participa și fondul de investiții Gap Minder VC, care va investi 100.000 de euro în proiect, ducând investiția totală a acestora în Eventmix.live la 300.000 de euro.

Investițiile vor fi folosite de companie pentru creșterea bugetului de marketing, dar și pentru crearea unei echipe de vânzări internaționale concentrată pe clienții din Europa și Statele Unite ale Americii.

Ce face Eventmix.live

Eventmix.live este un startup fondat de antreprenorii Sergiu Biriș (foto -d) și Andrei Dunca (foto-s), lansat în versiunea Public Beta la începutul acestui an, care se adresează celor care doresc să organizeze sub brand propriu evenimente virtuale sau hibride precum conferințe, workshop-uri, training-uri, webinarii, concerte sau cursuri. Până în prezent, prin intermediul platformei, au fost derulate mai mult de 30 de evenimente desfășurate în Europa sau în Statele Unite ale Americii, cu un număr de peste 20.000 de participanți. Printre clienții Eventmix.live s-au aflat cu precădere companii multinaționale sau agenții de organizare de evenimente.

Totodată, Eventmix.live a semnat un parteneriat strategic cu Event Inc., o companie care administrează cel mai mare portofoliu de locații pentru evenimente corporate din Germania, deservind peste 1000 de clienți. Parteneriatul presupune lansarea platformei pe piața din Germania, în urmă căruia Eventmix.live va furniza tehnologia, iar Event Inc partea de vânzări, suport și marketing local.

„Evenimentele virtuale vor fi prezente mult timp de acum înainte și observăm o cerere foarte mare pentru acestea. În viitor, evenimentele virtuale și hibride vor reprezenta o pondere mare din totalul evenimentelor și nu există indicii că vom reveni la un model exclusiv offline. Piața de evenimente virtuale și hibride este în creștere, fiind estimată la aproape 100 de miliarde de dolari pentru 2021.

Odată cu listarea pe SeedBink și obținerea investiției ne propunem să accelerăm expansiunea Eventmix.live la nivel internațional, creșterea investițiilor în marketing și dezvoltarea unei echipe puternice de vânzări. Totodată, ne vom concentra pe parteneriatul cu compania Event Inc din Germania, care are un imens potențial de creștere în următorul an. Ne bucurăm că prin intermediul SeedBlink putem oferi investitorilor mai mici oportunitatea să investească într-un startup cu ambiții globale, pornit din România. Acești investitori nu ar fi avut altfel sansa să participe cu investiții la runde mai mari”, a declarat Sergiu Biriș, CEO & Co-fondator Eventmix.live.

Eventmix.live este al treilea proiect pe care Sergiu Biriș și Andrei Dunca l-au lansat împreună.

Cei doi mai colaborat și în trecut, fiind co-fondatorii platformei românești de video sharing Trilulilu, achiziționată de compania Digitap.

În 2007, ei au fondat și LiveRail, companie de publicitate video online și unul dintre cele mai de succes startup-uri pornite de fondatori români. LiveRail a atras investitori din SUA, care au intrat în acționariatul companiei. În cele din urmă, firma a fost achiziționată de Facebook în 2014, pentru suma de 500 de milioane de dolari, din câte au spus fondatorii. În urma tranzacției, Dunca a rămas în cadrul Facebook timp de 3 ani, pe o poziție de engineering manager, în Silicon Valley.

 

Parallax

Vizualizari
2737
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri